Război și pace: Putem schimba mersul lumii prin rugăciune? Părerea preotului

Publicat: 18 apr. 2022, 10:00, de Roxana Roseti, în Educație , ? cititori
Război și pace: Putem schimba mersul lumii prin rugăciune? Părerea preotului

Rugăciunea înseamnă convorbire, comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Cerem de la Dumnezeu binefaceri sau mulţumim pentru cele primite. Dar în vremurile pe care le trăim pare că nu mai este loc de rugăciune…

Preotul catolic Francisc Doboș a vorbit despre rugăciune, despre puterea ei și despre ce putem face pentru a da o mână de ajutor celor care fac eforturi pentru a aduce pacea în lume în aceste momente.

Ce putrem face? „Să ne rugăm”, spune părintele Francisc Doboș. Care evidențiază că noi, ca persoană fizică, nu putem schimba mersul mare al lumii, dar îl putem influența!

„Eu mă gândesc că orice dificultate – pandemia, școala online, conflictul din Ucraina, coflict care este de fapt război, toate sunt rele care s-au întâmplat deja, se întâmplă și sunt lucruri pe care nu le putem controla. Noi, ca persoană fizică, nu putem schimba mersul mare al lumii, dar putem influența fiecare dintre noi.

Dacă nu ne lăsăm cuprinși de toată această febră va trebui să facem ceea ce putem mai bun azi. Ce pot face eu pentru pacea lumii? să nu mă las cuprins de disperare, de frică, să nu reacționez impulsiv și să mă rog pentru pace”, a spus părintele Francisc Doboș la Europa FM.

Rugăciunea scoate din conflict și din starea de violență interioară

Preotul a mai spus că foarte multă lume va spune că rugăciunea este treaba preoților: „și este o formă de a eschiva implicarea. „Iar eu spun, pentru că rugăciunea ne aduce imediat pacea?

Nu, pentru că rugăciunea mă pune pe mine în fața lui Dumnezeu și dacă-l atinge și pe aproapele meu și pe cei care ne ascultă, rugăciunea lor personală îi scoate din conflict și din starea de violență interioară care poate să devină la un moment dat violență stradală”, a conchis preotul.