Putin ar urma să participe la parada militară din Piața Roșie din 9 mai
Parada militară de pe 9 mai la Moscova se va desfășura fără restricții, iar președintele rus, Vladimir Putin, prezent la festivități, va susține un discurs, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Se pregătește o paradă obișnuită. Atât pot spune. Președintele va vorbi, așa cum o face în mod obișnuit (n.r. – la astfel de evenimente)”, a spus Dmitri Peskov, întrebat dacă vor fi modificări în programul dedicat Zilei Victoriei, după atacul cu drone asupra Kremlinului.
În schimb, după tentativa de atac asupra reședinței președintelui Federației Ruse la Kremlin vor fi luate măsuri suplimentare de securitate, inclusiv în timpul paradei militare din 9 mai, conform Interfax.ru.
„Desigur, totul va fi întărit. De altfel, în contextul pregătirilor pentru parada de Ziua Victoriei, totul este deja pus la punct. Reședința prezidențială este păzită. Dar cum, în ce fel (n.r. – măsurile de securitate vor fi întărite) este un subiect de analiză al specialiștilor noștri, ei fac treaba asta”, a declarat Dmitri Peskov.
Anterior, serviciul de presă al președintelui Federației Ruse a raportat că miercuri seară s-a încercat un atac cu drone asupra reședinței de la Kremlin a președintelui Rusiei. Kremlinul a considerat aceste acțiuni ca „un act terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse, efectuat în ajunul Zilei Victoriei, a paradei de 9 mai, la care este planificată și prezența oaspeților străini”.