21:58 • Internațional
Putin consideră că Ucraina și Rusia nu sunt pregătite pentru negocieri la nivelul președinților. Motivul invocat
Secretarul de presă al președintelui Turciei, Ibrahim Kalin, a declarat că, potrivit președintelui rus Vladimir Putin, Ucraina și Rusia nu sunt pregătite pentru negocieri la nivelul președinților.
Informația apare în cotidianul turc Hürriyet, conform agenției ucrainene de știri Ukrainski Novini.
„Președintele nostru (Recep Tayyip Erdoğan , n.r.) și-a exprimat propunerea de a pune capăt războiului și de a-i invita pe cei doi lideri din Turcia pentru discuții… Zelenski este pregătit pentru acest lucru. Vladimir Putin spune că negocierile la nivel de lideri nu sunt încă pregătite. În primul rând, ar trebui să existe acord pe punctele cheie”, a declarat Kalin într-un comunicat.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că va juca un rol de mediere în discuțiile dintre Ucraina și Rusia, iar întâlnirea ar putea avea loc fără probleme în Turcia, țară considerată de încredere de ambele părți.