Puțin îndrăgit, chiar de „ai lui”: Cu reflectoarele pe succesorul Angelei Merkel
Presa internațională urmărește tranziția politică de la Berlin, punând reflectoarele pe succesorul Angelei Merkel. „Olaf Scholz, un cancelar care transmite încredere”, titrează Le Monde.
Cotidianul francez reamintește că, deși prea puțin îndrăgit chiar în propria familie politică, acest pragmatic a reușit să seducă alegătorii cu sobrietatea sa. De parcă nimeni nu și-ar fi imaginat un destin național pentru cel care a fost membru al Bundestagului practic fără întrerupere, din 1998 până în 2011, de două ori ministru federal (al muncii, din 2007 până în 2009, și al finanțelor, din 2018) și primar al orașului Hamburg (2011-2018), al doilea cel mai populat oraș german.
Noul guvern, format din opt femei şi opt bărbaţi
„Germania se dotează cu un guvern ferm proeuropean”, observă o altă publicație franceză, Les Echos, care crede că alegerea lui Scholz reprezintă un motiv de optimism pentru Franța. Provocările care aşteaptă noul guvern – format din opt femei şi opt bărbaţi – sunt imense. Depăşirea pandemiei, accelerarea tranziţiei energetice fără a pune la pământ motorul industrial german sau a spori decalajele de bogăţie, prevenirea unui nou val de refugiaţi la porţile UE, rezolvarea confruntării cu Rusia referitor la Ucraina, regândirea relaţiei cu China, redefinirea politicii de apărare. Rareori a avut un guvern german sarcini atât de importante de rezolvat simultan”, remarcă Les Echos.