RADR2022/Ministrul polonez de Externe: Nimeni nu ar trebui să subestimeze Rusia; istoria arată că are potenţial enorm de recuperare
Ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau, a declarat miercuri că nimeni nu ar trebui să subestimeze Rusia, deoarece „istoria arată că are potenţial enorm de recuperare”.
El a avut o intervenţie în cadrul panelului „Impactul războiului din Ucraina asupra securităţii pe Flancul Estic al NATO. Implicaţii pentru regiunea Mării Negre şi dincolo de aceasta”, organizat în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR), alături de omologii săi român şi portughez.
„Suntem încrezători că o prezenţă aliată consolidată în regiune, iar Polonia şi Portugalia sunt exemplare în acest domeniu, este soluţia pentru o apărare mai eficientă”, a afirmat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, la începutul discuţiilor.
Zbigniew Rau a vorbit despre „lecţiile” invaziei ruse a Ucrainei.
„Rusia este o ameninţare la pacea din Europa. De când Putin a preluat puterea, (Rusia – n.r.) s-a pregătit pentru a folosi forţa împotriva Ucrainei şi a creat reţele de interdependenţă în Europa, pentru a le folosi ca instrumente auxiliare pentru a subjuga Ucraina şi a o face dependentă faţă de Rusia şi pentru a o distruge, în final”, a spus şeful diplomaţiei poloneze.
El a apreciat că „dependenţa Europei de gazul rusesc a fost unul dintre instrumentele-cheie care susţinea politica revizionistă a Rusiei”.
„Am învăţat că Rusia poate invada o ţară vecină, chiar dacă armata ei nu este în cea mai bună formă şi într-o stare nu foarte bună. Aşadar, nimeni nu ar trebui să subestimeze Rusia. Istoria arată că are potenţial enorm de recuperare”, a arătat Zbigniew Rau.
Astfel, a subliniat ministrul polonez, „lecţia este că (Rusia – n.r.) poate să îşi regenereze rapid potenţialul militar şi că ameninţarea rusă rămâne factorul-cheie al politicii europene în anii ce urmează”.
Totodată, a spus că, în acest context, SUA rămân o forţă europeană „indispensabilă pentru menţinerea păcii în Europa”. „Au spirit de conducere şi capabilităţi pe care nimeni, nicio ţară europeană sau instituţie le pot înlocui”, a completat el.
Mai mult, a adăugat că „fără implicarea SUA, Ucraina nu ar avea nicio şansă de a rezista cu succes agresiunii ruse”. De asemenea, ministrul polonez a afirmat că „până acum, Rusia nu şi-a atins scopurile strategice”.
Ministrul a vorbit despre situaţia legată de Apărare din ţara sa. Astfel, a arătat el, Polonia va aloca 4% din PIB pentru Apărare. „O ţară care vrea să se bazeze pe aliaţi trebuie să fie în stare să se apere pe sine”, a punctat Zbigniew Rau.
El a menţionat nevoia ca ţările europene să îşi consolideze apărarea. „Dacă reuşim, Europa va câştiga un nou garant al păcii”, a afirmat acesta.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Portugaliei, Joao Gomes Cravinho, a vorbit de relaţia cu Federaţia Rusă.
„Cred că nu putem şi nu trebuie să uităm ce am învăţat acum. În trecut, era o idee în Europa, că ar trebui să facem eforturi să înţelegem Rusia. În prezent, mulţi apreciază că am fost mult prea îngăduitori în 2008, în 2014 şi că aceste gesturi au fost greşeli care au creat baza pentru invazia Ucrainei”, a spus diplomatul.
Astfel, în opinia sa, un prim pas este legat de o „înfrângere strategică a Rusiei în Ucraina”.
De asemenea, ministrul a vorbit de ideea de „încredere”, legată de energia din Europa.
„Toată lumea înţelege acum greşeala enormă a încrederii la nivel strategic dintre Europa şi Rusia în domeniul energiei – mai ales între Germania şi Rusia, dar nu doar asta. Nord Stream 2 va rămâne pentru totdeauna un uriaş monument subacvatic al lipsei de înţelegere a ceea ce înseamnă încrederea strategică. Nord Stream 1 va avea probabil aceeaşi soartă”, a conchis ministrul portughez de Externe.