Radu Hanga, președinte Bursa de Valori București: 2021 este cel mai bun an din istorie pentru BVB

Publicat: 04 oct. 2021, 16:20, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Radu Hanga, președinte Bursa de Valori București: 2021 este cel mai bun an din istorie pentru BVB
Radu Hanga

Anul 2021 este cel mai bun din istorie pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), afirmă Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie, fiind depășite listările cumulate din ultimii 6 ani. Pentru 2022, pe lista de priorități se află digitalizarea și consolidarea imaginii.

 Radu Hanga spune că acum începe să se vadă cu adevărat potenţialul real al pieței, iar bursa românească înregistrează o nouă “decolare”, se dezvoltă şi încearcă să-şi îndeplinească tot mai bine scopul, acela de a ajuta companiile locale să se finanţeze.

“Anul acesta am avut mai multe listări decât în ultimii 6 ani cumulat. Adică în ultimii 6 ani au avut loc 18 listări ale unor companii, iar numărul de obligaţiuni din această perioadă a fost destul de redus. În primele 9 luni din acest an avem deja 19 companii listate, la care se adaugă 22 de emisiuni de obligaţiuni corporative. Statul a venit cu titluri de stat către bursă. Dacă ne uităm la companiile nou-listate, capitalizarea e de aproape un miliard de euro”, a declarat într-un interviu acordat Agerpres Radu Hanga.

Băncile mari, pe bursă

Președintele BVB a vorbit și despre relația apropiată cu sectorul bancar. De altfel, băncile se numără printre celi mai importanți intermediari. Atunci când mergi să iei un credit prima întrebare este cât capital ai, capitalul este înaintea creditului, atrage atenția șeful BVB.

Pentru a avea o piaţă mai dinamică pe zona de creditare avem nevoie de o piaţă mai dinamică pe zona de finanţare sub formă de capital. Şi aici cred că lucrurile se leagă frumos cu sectorul bancar. Printre cei mai importanţi intermediari la BVB sunt băncile cele mai mari din România. Cred că toată lumea îşi doreşte ca piaţa de capital să meargă înainte, să se dezvolte, şi aceasta vedem că se întâmplă”, a mai afirmat Radu Hanga.

 Randamente mai mici                                 

Dacă ne întoarcem în timp și ne uităm la piaţa financiară, în urmă cu 10 ani dobânda de intervenţie a Băncii Naţionale era de 8%, acum e 1,25%, ceea ce înseamnă că  plasamentele oferă randamente mult mai mici. Pe de altă parte, depozitele la bănci au crescut în ultimele 12 luni cu 15%.

Dacă ne uităm la ultimii 6 – 7 ani, regulat, creşterea anuală a fost de peste 10%. Practic suntem într-o situaţie în care s-au acumulat foarte multe resurse. Depozitele persoanelor fizice au depăşit valoarea de 270 de miliarde de lei. Trăim într-o economie în care s-a acumulat capital şi remunerarea capitalului acesta sub formă de dobândă este mult mai scăzută decât era acum 10 ani. Acesta generează şi va genera în continuare un proces de migraţie către alternative de plasament”, a afirmat președintele BVB.

În ceea ce privește obiectivele pentru 2020, printre acestea se numără consolidarea imaginii pozitive, dar și o prezenţă mai activă în economia locală ca şi canal de finanţare pentru companiile locale. Nu în ultimul rând, pe lista de priorităţi se află și digitalizarea.

Conform statisticilor Fondului de Compensare a Investitorilor, la sfârşitul primelor 6 luni din 2021, BVB avea peste 70.000 de investitori, în creştere cu 32% faţă sfârşitul anului 2019.