20:57 • POLITICĂ
Raed Arafat, noul vătaf al achizițiilor de la toate spitalele de urgență din România
Controversatul secretar de stat Raed Arafat a primit în această săptămână din partea Guvernului o nouă „jucărie” financiară extrem de importantă, care l-a transformat într-un vătaf al spitalelor de urgență din România.
Cabinetul condus de Marcel Ciolacu a anunțat recent că toate achizițile de la spitalele de urgență din țara noastră se vor face printr-un sistem centralizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), condus de către secretarul de stat Raed Arafat.
Practic, orice achiziție de echipamente medicale, medicamente, dotări și consumabile pentru spitalele de urgență din România se vor face de către IGSU condus de eternul Raed Arafat. Astfel, după ce SMURD-ul lui Raed Arafat a încălecat Salvarea, acum Raed Arafat a ajuns și vătaful tuturor spitalelor de urgență din România, chiar dacă este secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne! De ce oare?