Șeful DSU, Raed Arafat, recunoaște că este depășit: Am pierdut lupta cu COVID-19
Raed Arafat a avut o declarație nefericită la Digi 24 când a spus că „am pierdut lupta cu COVID”. Ori dacă așa este, iar Raed Arafat este unul dintre oamenii care au organizat această luptă, el ar trebui să își dea imediat demisia.
În condițiile în care sunt mulți oameni panicați de posibilitatea infectării cu coronavirus și a valului de știri negative în legătură cu numărul de decese, de infectări sau situația din spitale, o declarație care poate provoca și mai multă panică este cel puțin iresponsabilă. Probabil că nu aceasta a fost intenția șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dar acesta este rezultatul.
Raed Arafat, a declarat că „este foarte clar” că se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori în Capitală, iar în acest caz, restaurantele, cinematografele şi teatrele se vor închide şi „este posibil” ca elevii să urmeze cursuri online.
„Aşa cum evoluează lucrurile, să ajungem la indicele de 3, în Capitală, este foarte clar. Bineînţeles, masca devine obligatorie în toate spaţiile publice, deci nu mai există diferenţiere între spaţiul aglomerat şi spaţiul neaglomerat, în toate spaţiile masca este obligatorie. Astea sunt regulile care sunt de bază, în această situaţie. Când trecem de pragul de 3 la mie şi sperăm ca populaţia să înţeleagă şi să respecte pentru că sistemele sanitare au limitele lor, nu doar în România”, a declarat Raed Arafat la Digi24, vineri seara.
Pandemia va continua până la jumătate de an de la descoperirea unui vaccin și startul vaccinării populației. Toate estimările și planurile indică acest lucru, iar perioada ar putea fi chiar mai mare, de un, până la momentul în care un procent suficient de mare din populație va fi imunizată. Lupta cu pandemia este un război pe care îl pierzi doar atunci când nu se mai instituie nicio restricție, când sistemele de siguranță și sănătate nu mai funcționează deloc. Ori nu suntem în acest scenariu și nici nu vom fi. Treaba autorităților este să găsească soluții pentru toate problemele. Dacă nu sunt în stare, să se dea la o parte și să lase pe altcineva.
De altfel, Raed Arafat a a precizat că efectele măsurilor luate în ultimele zile se vor vedea peste 1-2 săptămâni. Pentru că așa funcționează pandemia, este o întârziere de 1-2 săptămâni între instituirea unei restricții sau relaxarea acesteia și efectele în zona de infectare.
Raed Arafat a mai declarat că lupta cu COVID-19 a fost pierdută şi că este posibil ca spitalele să fie reorganizate, aşa cum s-a întâmplat în primăvară, la începutul pandemiei. Ce nu a spus secretarul de stat este de ce nu avem disponibile toate unitățile de ATI promise la startul pandemiei. Era destul de evident de acum 4-5 luni că numărul de infectări va crește, dar nu s-a luat nicio măsură pro-activă pentru această situație.
Era cunoscută și experiența Italiei, al cărei sistem sanitar a fost depășit de numărul de infectări și știam ce trebuie făcut pentru a crește numărul de locuri la ATI. Dar, din nou, nu s-a făcut nimic în cele 4-5 luni în care sistemul nu a fost forțat către limite.
În loc să facă astfel de declarații, poate ar fi mai bine să găsească soluții.