Raed Arafat, după ce România a înregistrat un nou record negativ de cazuri de Covid-19: Situația nu este sub control
România a înregistrat, joi, 27.08.2020 a.c., un nou record negativ de cazuri de coronavirus: 1.504. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că este necesară respectarea regulilor pentru că un număr mai mare de cazuri noi de infectare înseamnă și mai mulți pacienți care ajung la terapie intensivă.
„Situația încă nu este sub control, chiar dacă în ultimele zile a fost un trend ușor descrescător, iată că sunt momente în care este depășit recordul din raportările de la ora 13.00. Asta arată că încă mai avem de lucrat împreună ca să menținem situația sub control, să menținem un platou sau o descreștere ușoară, cel puțin în următoarea perioadă. Asta înseamnă automat respectarea regulilor care au fost recomandate sau impuse, de către noi toți, împreună”, a declarat Arafat la Digi24.ro.
Șeful DSU a explicat că scenariul cel mai grav ar fi ca spitalele să rămână fără paturi disponibile de terapie intensivă.
Raed Arafat a precizat că există echipamente pe stoc pentru dotarea acestor paturi, dar că problema cea mai serioasă este a resursei umane.
„Chiar dacă faci sute de paturi, dacă nu ai resursa umana necesară, nu ai cum să le operezi. Noi încercăm să găsim soluțiile care, pe lângă creșterea numărului paturilor, să rezolvăm și partea de personal, folosind rezidenții de ani mari, detașând personal medical între unitățile sanitare, lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă”, a spus Arafat.