Rafael Nadal suferă de o afecțiune rară: Cum se manifestă boala Muller-Weiss
Tenismenul Rafael Nadal a vorbit despre boala Muller-Weiss, afecțiunea rară și incurabilă care-i dă multe bătăi de cap și care a ajuns să-l afecteze și pe teren.
Ce e sindromul Muller-Weiss
Sindromul Muller-Weiss (MWD) este o boală degenerativă și reprezintă o displazie a scafoidului, o deformare a unuia dintre oasele situate în partea centrală a piciorului, potrivit NCBI. Boala se manifestă printr-un disconfort subtil urmat de o durere în picioare prelungită, atraumatică, invalidantă.
În prezent nu există un tratament, cei mai mulți susținând o terapie conservatoare inițială.
Tratamentul operator e luat în considerare dacă terapiile conservatoare sunt urmate mai mult de șase luni și nu produc efect. În luarea acestei decizii e luată în calcul mai degrabă severitatea simptomelor decât severitatea deformărilor.
Opțiunile de tratament operator includ decompresia centrală, fixarea internă a navicularului tarsal, tripla fuziune deschisă sau artroscopică, artrodeza talo-naviculară sau talo-naviculară-cuneiformă și excizia naviculară cu reconstrucția coloanei mediale.