Raiduri asupra Gazei: Reacţii internaţionale
Izbucnirea violenţei între armata israeliană şi Jihadul Islamic în Fâşia Gaza a determinat sâmbătă lansarea de apeluri la reţinere din partea comunităţii internaţionale, relatează France Presse.
UE şi Regatul Unit au susţinut dreptul Israelului de a se apăra, Rusia şi Franţa au cerut părţilor să evite escaladarea, în timp ce Iranul a confirmat că el este principalul sprijin al Jihadului Islamic.
Uniunea Europeană urmăreşte violenţele din Fâşia Gaza cu „profundă îngrijorare” şi solicită tuturor părţilor „maximum de reţinere” pentru a evita o nouă escaladare, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Joseph Borrell.
„Israelul are dreptul de a-şi proteja populaţia civilă, dar trebuie făcut totul pentru a împiedica un conflict mai larg, ce ar afecta în primul rând populaţiile civile de ambele părţi şi ar duce la noi victime şi mai multe suferinţe”, a insistat Peter Stano.
Parisul „condamnă lansarea de rachete asupra teritoriului israelian şi îşi reiterează ataşamentul necondiţionat faţă de securitatea Israelului”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze.
De asemenea, Franţa cere „tuturor părţilor reţinere pentru a evita orice nouă escaladare, ale cărei prime victime ar fi populaţiile civile”, a adăugat ea.
„Marea Britanie sprijină Israelul şi dreptul său de a se apăra”, a comentat ministrul britanic de externe Liz Truss.
„Condamnăm grupurile teroriste care deschid focul asupra civililor şi violenţa ce a provocat victime de ambele părţi”, a adăugat Liz Truss, printre altele în campanie pentru a-i succeda lui Boris Johnson în funcţia de şef al guvernului britanic.
„Chemăm la încetarea rapidă a violenţei”, a adăugat ea.
Rusia s-a declarat „profund îngrijorată”, cerând ambelor părţi „reţinere”.
„Observăm cu profundă îngrijorare evoluţia evenimentelor, care pot duce la reluarea confruntării militare pe scară largă şi agrava şi mai mult situaţia umanitară deja deplorabilă din Gaza”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova.
„Facem apel la toate părţile implicate să dea dovadă de o reţinere maximă, pentru a împiedica escaladarea operaţiunilor armate şi restabili imediat o încetare a focului durabilă”, a mai spus ea.
Generalul Hossein Salami, şeful Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a declarat că palestinienii „nu sunt singuri” în lupta lor împotriva Israelului.
„Astăzi, toate capacităţile jihadului împotriva sioniştilor sunt pe teren în formaţiune unită pentru a lucra la eliberarea Ierusalimului şi a fi respectate drepturile palestinienilor”, a scris într-un comunicat generalul, a cărui ţară este principalul susţinător al Jihadului Islamic.
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a estimat la rândul său că Israelul „a arătat din nou lumii natura sa de ocupant şi agresor”.