Raluca Turcan dă de pământ cu Ponta si Simion: Justiția nu e un buton pe care îl apeși ca să-ți scapi prietenii de pușcărie

Publicat: 21 mart. 2025, 21:14, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Raluca Turcan dă de pământ cu Ponta si Simion: Justiția nu e un buton pe care îl apeși ca să-ți scapi prietenii de pușcărie
colaj puterea.ro | sursa foto: Inquam

Fosta ministră Raluca Turcan a sancţionat în termeni duri declaraţia lui Victor Ponta care a spus că, dacă va ajunge preşedinte, va închide toate dosarele penale ale lui Călin Georgescu.

„Ponta, plan de salvare pentru rețeaua din jurul lui”

Liberala a transmis un mesaj prin care respinge ferm candidații care promit să influențeze justiția pentru a-și proteja rețelele politice.

„Resping cu fermitate orice candidat care promite că „închide dosare” când ajunge președinte. Trebuie aspru sancționați de alegători! Justiția nu e un buton pe care îl apeși ca să-ți scapi prietenii de pușcărie. Asta aud la Victor Ponta. Nu văd un proiect pentru România, ci un plan de salvare pentru rețeaua din jurul lui”, a declarat ea.

Ea s-a referit şi la candidatul suveranist George Simion, afirmând că România are nevoie de un președinte echilibrat, pro-european, care respectă legea și promovează ordine în țară, acesta fiind Crin Antonescu.

„George Simion? Vrea să scoată România din Europa și să ne bage în haos. Un fel de exit radical cu parfum de izolare și propagandă extremistă. Teribil pentru orice român cu aspirații de mai bine, de prosperitate și libertate!

România are nevoie de un președinte echilibrat, pro-european, care respectă legea. Crin Antonescu e singura opțiune serioasă, cu viziune, curaj și respect pentru democrație. Pentru ORDINE în țară!

Aici nu e despre alegeri. E despre viitorul nostru”, a transmis Turcan.

Ponta: „Nu vreau ca România să fie o țară cu dosare politice”

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că, dacă ajunge președinte, va închide dosarele lui Călin Georgescu, subliniind că va opri  tot „ce este dosar care are legătură cu candidaturi, de la președinte, la deputat, la primar”.

„Ce este dosar care are legătură cu candidaturi, de la președinte, la deputat, la primar, da, le voi opri, pentru că eu nu vreau ca România să fie o țară cu dosare politice”, a afirmat Ponta, care a postat un clip video cu aceste afirmații pe pagina sa de Facebook.