Raluca Turcan: participarea la cursuri, doar cu certificat verde

Publicat: 05 nov. 2021, 12:15, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Raluca Turcan: participarea la cursuri, doar cu certificat verde

Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii și Protecției Sociale a declarat că a discutat cu Raed Arafat să propună în Parlament permisiunea de se organiza fizic cursuri de specializare, iar participarea să fie condiționată de certificatul verde.

“Am vorbit cu domnul Raed Arafat să încercăm să găsim o modalitate pentru cursurile practice, astfel încât acestea să poată fi organizate, iar participarea să fie făcută pe bază de certificate verde. Cele online normal că vor continua, dar cele practice e bine să fie organizate fizic. Vom înainta către Parlament această propunere”, a declarat Raluca Turcan, la un eveniment realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Totodată, Turcan a mai declarat că de la anul, salariul minim pe economie va ajunge la 2.550 de lei. “Majorarea salariului minim pe economie va crește la nivelul de 2.550 lei, cu o majorare de 10% pe net. Pentru mulți angajatori poate fi un efort greu de susținut”, a declarat Ministrul Muncii.

Referitor la forța de muncă, Turcan a declarat că va ușura angajarea cetățenilor străini care provin din afara Uniunii Europene. Totodată, Turcan a anunțat că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care intenţionează să acorde o formă de sprijin antreprenorilor cu întreprinderi mici şi mijlocii care nu au desfiinţat locuri de muncă pe timpul pandemiei şi care au salariaţi angajaţi cu normă de muncă întreagă. „Avem o ordonanţă de urgenţă pregătită – poate că dacă nu va fi ordonanţă de urgenţă, în funcţie de evoluţia învestirii Guvernului, poate vom apela la Parlament – prin care angajatorii din întreprinderile mici şi mijlocii care nu au făcut concedieri şi care au angajaţi plătiţi cu normă întreagă să beneficieze de asemenea de o măsura activă din partea statului, tocmai ca un semnal de recunoaştere a efortului făcut şi de stimulare în continuare a activităţilor”, a afirmat Raluca Turcan.