Raluca Turcan: România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber (VIDEO)
România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber iar dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele iar procesul să meargă în mediul rural, a declarat sâmbătă, la Constanţa, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Aceasta a fost prezentă la inaugurarea unui centru mobil de vaccinare într-un autobuz etajat în Portul Tomis.
„Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe astfel de centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele, e important să meargă procesul vaccinării în mediul rural, să ne apropiem de persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea, întotdeauna, să se deplaseze pentru vaccinare, şi în felul acesta să putem, ca ţară, undeva în luna august să ne apropiem de un procent de 50% populaţie imunizată. Suntem singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber iar lucrul acesta se desfăşoară fără niciun fel de problemă.
De asemenea, suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze(…)În mai puţin de 5 luni de la apariţia vaccinului România a avut o rată a vaccinării bună şi exemplară la nivelul Uniunii Europene„, a afirmat ministrul citat. Raluca Turcan a caracterizat procesul de vaccinare într-un autobuz supraetajat drept inedit, atrăgător, mobilizator şi eficient. Potrivit ministrului, procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză.
Turcan a menţionat că lucrurile merg bine în Constanţa
„Am ales să vin astăzi la inaugurarea acestui centru mobil de vaccinare din Constanţa întrucât e important momentul din mai multe puncte de vedere: să dăm un semnal că procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză. În acelaşi timp, se apropie sezonul estival şi în Constanţa lucrul acesta poate să ajute nu doar judeţul ci şi întregul litoral. Să se desfăşoare acest sezon estival fără griji, fără probleme şi oamenii să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea„, a subliniat şeful de la Muncă.
Turcan a menţionat că lucrurile merg bine în Constanţa, judeţul fiind în topul naţional în privinţa ratei de vaccinare dar şi în ceea ce priveşte colaborarea între instituţiile responsabile pentru procesul vaccinării.
„Suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze. Aici avem de exemplu 34 de fluxuri de vaccinare în centrul celălalt cu toate cele 4 tipuri de vaccin. Le mulţumesc celor responsabili din Constanţa că s-au implicat aşa şi oamenii trebuie să privească cu încredere spre acest proces de vaccinare, care reprezintă singurul mijloc să revenim la normalitate”, a precizat oficialul citat.
Video aici: https://www.facebook.com/RalucaTurcan/videos/767446027299975/