Ramona Săseanu, director general TVR, după ce un angajat s-a sinucis: „Atâția ani în care ni s-a furat dreptul de a munci au dus la această situație”
Șefa TVR, Ramona Săseanu, a scris despre moartea angajatului TVR, acuzând că mulți dintre predecesorii săi au ales ”să neglijeze angajații televiziunii române încât s-a ajuns la situația în care cel care ne este alături, cameraman, șofer, reporter sau altceva să nu mai fie perceput ca un om cu problemele și dramele lui personale”.
Un angajat al TVR a murit, sâmbătă după-amiază, după ce s-a aruncat de pe clădirea turn în care funcţionează televiziunea publică. Conform unor surse, bărbatul avea 53 de ani, se afla în timpul programului şi lucra ca şofer. Șefa TVR, Ramona Săseanu, a scris despre moartea angajatului TVR.
„Atâția ani în care ni s-a furat dreptul de a munci și de a fi răsplătiți corespunzător pentru munca noastră au dus la această situație în care FAMILIA TVR a devenit o himeră.
Din păcate, trecem prea repede unii pe lângă ceilalți prin curtea sau pe coridoarele televiziunii. Prea puțini suntem interesați de dramele celui de lângă noi. Au fost atâtea conduceri care au ales să neglijeze angajații televiziunii române încât s-a ajuns la situația în care cel care ne este alături, cameraman, șofer, reporter sau altceva să nu mai fie perceput ca un om cu problemele și dramele lui personale. Atâția ani în care ni s-a furat dreptul de a munci și de a fi răsplătiți corespunzător pentru munca noastră au dus la această situație în care FAMILIA TVR a devenit o himera. Rămas bun George, iartă-ne că nu am știut la timp cum să te ajutăm…”, e mesajul transmis de Ramona Săseanu.
„Anunţăm cu regret şi cu mare tristeţe că unul dintre colegii din Televiziunea Română şi-a luat viaţa într-un mod dramatic. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente atât de tragice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al TVR.