Raport: Exporturile de mașini second-hand, o amenințare pentru țările în curs de dezvoltate
Un raport publicat luni de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) arată că exporturile anuale de automobile second-hand reprezintă o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare. Acest lucru se întâmplă din cauza normelor insuficiente, conform UNEP.
Potrivit AFP și Agerpres, mașinile europenilor ajung cel mai adesea în est-ul continentului, dar și Nigeria şi Libia.
Ţările europene sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din exporturile mondiale de automobile second-hand (trei milioane de autoturisme pe an între 2015 şi 2018).
Japonia îşi trimite automobilele second-hand spre Orientul Mijlociu şi Africa australă, iar SUA spre Mexic şi Emiratele Arabe Unite.
Statistici îngrijorătoare
Cu ocazia unei inspecții din portul Amsterdam, care a avut loc la finalul anului trecut, s-a descoperit că vechimea medie a vehiculelor care aşteptau să fie exportate era de 18 ani.
93% dintre acestea erau conforme doar cu normele Euro 3 sau chiar inferioare.
O parte dintre vehicule nu mai funcţionau, iar unele aveau catalizatorul spart.
„Majoritatea acestor vehicule sunt foarte vechi, poluante, mari consumatoare de combustibili şi periculoase”, subliniază Rob de Jong, care conduce divizia de mobilităţi durabile în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.
Semnal de alarmă
UNEP atrage atenția că a devenit o urgenţă ca exporturile de automobile second-hand să fie mai bine controlate.
Asta în condițiile în care, până în 2050, numărul de autovehicule ar putea să se dubleze, ajungând astfel ca pe întreg Globul să existe două miliarde de mașini.
Două treimi dintre cele 146 de state studiate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu au reguli „slabe” sau „foarte slabe” în ceea ce priveşte importurile de vehicule.
Potrivit raportului UNEP, între 2015 şi 2018, aproximativ 14 milioane autovehicule uşoare de ocazie au fost exportate la nivel mondial şi aproximativ 80% au mers spre ţările cu venituri mici şi medii.
În perioada analizată, ţările africane au importat cel mai mare număr de vehicule second-hand (40% din total), urmate de ţările din Europa de Est (24%), Asia-Pacific (15%), Orientul Mijociu (12%) şi America Latină (9%).