Rareș Bogdan critică ieșirea mediatică a lui Vlad Voiculescu: „Un prim-ministru nu poate fi dublat cu declarații”
Prim – vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, critică gestul ministrului Sănătății, care a ieșit duminică să facă declarații la aceeași oră cu premierul Florin Cîțu, dar în locații diferite.
Declarația a fost făcută luni dimineață, la sediul Partidului Național Liberal.
„Încă nu am văzut explicațiile ministrului. Am văzut un singur lucru și trebuie să nu se mai repete asta, din perspectiva omului care a fost jurnalist și este politician – un prim-ministru, atunci când dă declarații, nu poate fi în niciun fel acoperit sau dublat de declarațiile altcuiva. Președintele României, prim-ministru, guvernatorul BNR și Patriarhul sunt niște persoane care nu trebuie să fie dublate de mitropoliți, de consilieri guvernamentali, de alte persoane atunci când fac o declarație”, a declarat Rareș Bogdan.
El a încercat să-i găsească o scuză lui Voiculescu, precizând că „speră” ca situația de duminică să fi fost generată de o lipsă de comunicare între echipele Guvernului și Ministerului Sănătății.
„Nu mi-a plăcut ce am văzut și nu am mai văzut asta în istoria recentă a României ca în momentul în care premierul face declarații publice foarte importante pentru țară să fie dublat de declarațiile unui ministru. Nu o consider o sfidare, ci o problemă legată de comunicarea deficitară între cele două departamente de comunicare”, a adăugat liberalul.