Răscoala de la București – Miracolul românesc?

Într-o țară în care speranța a devenit un lux pentru mulți, aproape toată lumea așteaptă un miracol! Un miracol pe care ne forțăm să credem că va veni odată cu alegerile din acest an, deși știm că Sistemul controlează autoritar întreg procesul electoral și va dicta, ca de obicei cu ajutorul STS și prin intervenția SRI, rezultatul optim pentru acesta, pentru Sistem. În plus, securicii și nulitățile inepte implantate de același Sistem în toate structurile de conducere ale tuturor partidelor parlamentare fac ca orice argument pe care să îți întemeiezi speranțele să dispară „precum se stinge fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului”.
Cu toate astea, avem nevoie să sperăm! Și de aceea sperăm în intervenția radicală a Providenței, încă sperăm într-un miracol!

Și dacă acest miracol are loc chiar acum, chiar sub ochii noștri? Și dacă ceea ce se întâmplă zilele astea este însuși rezultatul intervenției Providenței?

Și dacă mișcarea de amploare a agricultorilor și transportatorilor este chiar miracolul pe care îl așteptăm, este chiar MIRACOLUL ROMÂNESC la care visăm de zeci de ani?

Eu, cu un ultim efort de optimism, îndrăznesc să cred și să spun că suntem martorii unui miracol!

Iată care sunt argumentele pe care îmi clădesc speranțele:

În România, o țară în care Sistemul a acaparat tot – politic, presă, justiție, mediu de afaceri, tot! – singura soluție este o mișcare socială amplă, realizată de către pătura medie a întreprinzătorilor mici și mijlocii, cei care susțin bugetul României adunând peste 60 % din veniturile bugetare, din veniturile căpușate de servicii și de imensul aparat bugetar! Ei sunt cei care nu depind de Sistem și de aceea nu răspund comenzilor acestuia, spre deosebire de inepții, înstelați sau nu, din clasa politică sau din „mișcarea sindicală”!

De aceea singura, insist – SINGURA cheie de resetare a statului stă în mâinile celor din pătura activă și productivă a României! De aceea miracolul pe care îl așteptăm se întâmplă acum… sau niciodată!

De aceea Protestul Agricultorilor și Transportatorilor, la care s-au adăugat și taximetriștii și, sper eu, și alte (cât mai multe) clase socio-profesionale, este singura șansă pe care o avem, singura șansă de a forța o schimbare reală și la nivelul clasei politice la alegerile de anul ăsta, fiindcă, oricât s-ar forța, politicul nu poate ignora această impresionantă și singulară ca proporții mișcare socială. Sistemul și anexa sa – Politicul, dacă nu vor reuși, ca până acum, să dezbine și să spargă coeziunea protestarilor, va fi obligat să realizeze schimbări chiar înainte de alegeri, ceea ce constituie singura garanție că alegătorul român va primi ceva și nu doar promisiuni electorale deșarte.

Ceea ce îmi întărește această convingere este faptul că, spontan sau nu – nici nu mai contează!, mișcarea de protest din Ianuarie 2024 are o veritabilă agendă suveranistă: se cer taxe, accize și impozite mai mici care să încurajeze economia autohtonă, exploatarea resurselor în interes național, prioritizarea intereselor românești față de cele ale multinaționalelor și, nu în ultimul rând, încetarea imediată a favoritismelor acordate aberant de generos și autodistructiv pentru agricultorii și transportatorii ucrainieni. Spectrul falimentului, al foamei și al disperării sunt motoarele care dau forță acestui veritabil proiect de țară schițat de pe caldarâmul șoselelor, din colbul ogarilor României.
De aceea această agendă amplă și extrem de coerentă este acoperită cu un strat de fum gros de tăcerea grea sau dezinformarea jegoasă realizată de organele de propagandă de stat, de mainstream media tv sau din online.

Această agendă de revendicări sperie, fiindcă dă prima dovadă solidă de curaj și demnitate a poporului român din ultimii mulți, foarte mulți ani: de unde și reacția aberantă a guvernanților, comasarea unor forțe de represiune impresionante în jurul Bucureștiului, și, nu în ultimul rând, cenzura din rețelele de socializare. Toate arată că Sistemul s-a panicat.
S-a panicat fiindcă ceea ce se întâmplă la porțile Bucureștiului ar putea fi o răscoală de proporții asemănătoare, doar că mai eficientă, decât cea din 1907. Ar putea fi „Răscoala de la București”, prima răscoala a pălmașilor, a oamenilor de afaceri mici și mijlocii și a producătorilor români din ultimii 117 ani.

Niciodată până acum românii nu și-au asediat capitala. Niciodată! Niciodată până la „Răscoala de la București”, răscoală care are loc chiar în aceste ceasuri. Iar problema Sistemului este că această Răscoală nu va putea fi „înăbușită” precum răscoala profesorilor de astă vară, și asta pentru simplul motiv că răsculații zilelor noastre nu au lideri sindicali sau politici care să poată fi cumpărați de Sistem, așa cum au fost liderii sindicali ai profesorilor sau cadrelor medicale în ultimii ani.

Cheia succesului stă, culmea, în însăși spontaneitatea și în lipsa de organizare ierarhică a răsculaților de la porțile Bucureștiului, răsculați care vor trebui să fie inventivi și determinați pentru a ocupa și străzile centrului Bucureștiului. Pentru asta au nevoie și de ajutorul bucureștenilor și de empatia forțelor de ordine, toți aceștia trebuind să înțeleagă că răsculații se luptă și pentru ei, pentru fiecare dintre ei.

Iată de ce spun că viitorul acestei țări depinde de victoria Răscoalei de la București.
Iar victoria Răscoalei de la București – Miracolul pe care îl așteptăm de decenii întregi, depinde de fiecare dintre noi!

De aceea susțin protestul transportatorilor și agricultorilor, #SusținRăscoalaDeLaBucurești!
Și vă îndemn să o faceți și dvs, fiecare după posibilitate!

Mai #AmNevoieSăPotSpera!
Voi?