Răspuns pentru Hamas! Armata Israelului a declarat stare de război
Armata Israeliană a anunțat declanșarea stării de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâșia Gaza palestiniană.
„Forţele de apărare israeliene declară starea de pregătire pentru război”, a precizat armata (Israel Defense Forces, IDF) într-un comunicat de presă.
„Au avut loc tiruri de rachete pe scară largă spre teritoriul israelian din Gaza, iar teroriştii s-au infiltrat pe teritoriul israelian prin diverse puncte de intrare. Locuitorii din sudul şi centrul ţării trebuie să se afle în imediata apropiere a zonelor protejate, iar cei de la periferia Gaza trebuie să rămână într-un spaţiu securizat”, sugerează ministerul.
La ora 13.00, Cabinetul de Securitate s-a reunit pentru a discuta despre situație, după ce sâmbătă dimineața, la ora 9.30, a avut loc o evaluare a situației.
„Hamas este entitatea conducătoare în Fâşia Gaza, responsabilă pentru acest atac şi va suporta consecinţele şi responsabilitatea pentru aceste evenimente”, a comunicat IDF.