Răspunsul către procurori al Ministerului Sănătății în cazul medicilor care montau stenturi de la morți
Ministerul Sănătățiia a anunțat că ”a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale”, legate de presupsa implicare a unor medici în montarea de stimulatoare și defibrilatoare de la persoane decedate, care erau decontate de casa de asigurări.
”Având în vedere comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la punerea în aplicare a unor mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Brașov, Neamț facem următoarele precizări:
Ministerul Sănătății (MS). a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfășurare, nu putem oferi alte informații sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătății desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților”, se precizează în comunicatul MS.
Polițiștii de la Economic și procurorii instanței supreme au efectuat vineri percheziții care au avut ca scop activitatea unor medici care montau pacienților defibrilatoare și stimulatoare cardiace luate de la persoane decedate, la prețuri de dispozitive noi, transmite Agerpres.
Se pare că stimulatoarele prelevate de la pacienți decedati ar fi fost decontate la Casa de Asigurări de Sănătate prin introducerea de coduri DRG eronate.
Potrivit unui comunicat al IGPR, citat de Agerpres, vor fi efectuate opt controale economice la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare patru ordonanţe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.
Activităţile se desfăşoară la sediile sociale ale unor firme şi la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea. De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unei primării comunale, unor spitale şi unui ONG.