Răsturnare de situație în cazul clasei a V-a. Mai mulți elevi decât locuri, în clasele nou create
Situație inedită la Școala numărul 195 (Hamburg) din Capitală. Clasa a V-a nou creată, pentru a primi elevii din clasele care depășeau numărul maxim admis, are prea multe solicitări. Oferta instituției, care a alocat cei mai buni profesori pentru noua clasă, i-a făcut pe părinți să se înghesuie cu cererile
„Școala a fost foarte transparentă, ne-a anunțat că va forma o nouă clasă, cu cei mai buni profesori și cine vrea, se poate înscrie. Mai mult, ne-au încurajat să ne înscriem în grupuri de câte 2 sau 3, pentru a nu separa prietenii și a face trecerea mai ușoară pentru copii. Prin urmare, sunt mai multe cereri decât maximum admis de 29” ne-a povestit Alina Trentea, mama unui băiețel de clasa a V-a de la această școală.
Situația va fi clară abia în prima zi de școală
În acest moment sunt dezbateri în legătură cu criteriile de selecție, dar reprezentanții școlii spun că, pe de altă parte, sunt șanse mari ca unii părinți să se răzgândească și că nu e nimic definitiv până nu se prezintă copilul la clasă. Nu se știe însă ce va fi, dacă rămân în continuare prea mulți elevi care insistă pentru clasa nou creată.
„Băiatul meu a ales să plece la noua clasă împreună cu toată gașca. Suntem încrezători că va fi bine, însă tot există stres, discuții. În plus, noi vrem să studiem limba engleză în loc de germană și clasa nou formată ne-ar ajuta în acest sens”, a mai precizat Alina Trentea.
Varianta tragerii la sorți este discriminatorie
Mai multe școli au creat clase noi de gimnaziu, pentru redistribuirea elevilor din clasele supradimensionate, însă au apărut cazuri în care separarea copiilor de vechiul colectiv s-ar putea face prin tragere la sorți. Acest fapt este considerat ilegal și discriminatoriu de către ONG-uri și asociațiile de părinți.
Numărul elevilor, la trecerea în gimnaziu, pentru acest an școlar, va fi redus la maximum 29 de copii per clasă, conform legii educației modificată anul trecut. Iar Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a admis că sunt școli în care directorii au luat decizia reducerii prin tragere la sorți a numărului de elevi la clasă, pentru elevii care trec în clasa a V-a, dar a insistat pe faptul că directorii de școli sunt cei responsabili cu aceste măsuri și că pot găsi și alte soluții.