Rata de incidență în București se apropie de 9 la mie

Publicat: 03 oct. 2021, 11:21, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Rata de incidență în București se apropie de 9 la mie

Un nou record pentru rata de infectare din Capitală a fost anunțat de Direcția de Sănătate Publică București, de 8,98 la mie.

De astăzi au intrat în vigoare noi măsuri de restricție, anunțate de Prefectura București, printre care purtarea obligatorie a măștii de protecție în toate locurile aglomerate, inclusiv în aer liber.

De asemenea, persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală nu mai pot intra în restaurante, baruri sau alte spații publice, cu excepția magazinelor alimentare și a instituțiilor publice.

Rata de infectare cu COVID-19 în București va depăși în câteva zile pragul de 10 la mie dat fiind trendul de creștere rapidă pe care încă ne aflăm. Principala problemă care decurge din acest nivel este presiunea pusă pe sistemul sanitar și mai ales pe secțiile de ATI.