Rata de infectare în București a ajuns la 8,28 la mie
Rata de incidență din București continuă să urce în salturi și a ajuns la 8,28 la mie, conform Direcției de Sănătate Publică București. Ieri era la 7,68 la mie, iar acum două zile la 6,64.
Rata de infectare se calculează ca medie pe ultimele 14 zile, iar acum două săptămâni nivelul era de 2,44 la mie. Dacă numărul persoanelor infectate zilnic în București se va menține la peste 2.000, rata de infectare va continua să urce până la peste 10 la mie în următoarele zile și abia apoi se va plafona.
Prefectura Capitalei a anunțat aseară noi restricții, care urmează să intre în vigoare de mâine. Numai că aceste măsuri au fost luate la o incidență de 6 la mie și pe baza hotărârilor anterioare ale CNSU. Aceasta înseamnă că dacă guvernul va adopta noile măsuri CNSU azi, așa cum a anunțat, Comitetul pentru Situații de Urgență București va trebuie să se reîntâlnească și să anunțe modificarea restricțiilor.
Dar de această dată va fi nevoie luarea în calcul a unei rate de peste 7,5 la mie, nu 6 la mie.
Ședința de Guvern de astăzi este programată la ora 12.00, după care va avea loc și o ședință a Prefecturii.