Raul Giuglea: Nu se vorbește despre cei care aveau pensii mai mici, deși au muncit și contribuit la fel, dar au avut ghinionul să se pensioneze în momente diferite

Publicat: 29 aug. 2024, 20:32, de Autor: Vlad Stefan Orjan, în SOCIAL , ? cititori
Raul Giuglea: Nu se vorbește despre cei care aveau pensii mai mici, deși au muncit și contribuit la fel, dar au avut ghinionul să se pensioneze în momente diferite

Fostul prezentator al Realitatea TV, Raul Giuglea, în prezent ofițer de presă al Ministerului Muncii, atrage atenția asupra unor aspecte esențiale ale recalculării pensiilor, care au fost neglijate în discursul public. Într-o postare recentă, Giuglea subliniază că, deși mass-media acordă atenție celor cărora le-a scăzut pensia cu 2.000 de lei, nu se vorbește suficient despre cei care beneficiază de creșteri semnificative sau despre inegalitățile din sistem.

„Nu auzim că, de fapt, o pensie de aproximativ 12.000 de lei a fost recalculată la 10.000 de lei și că rămâne, totuși, cea mai mare pensie. În același timp, nu se vorbește despre cei care aveau pensii de 7.000 sau 8.000 de lei, deși au muncit și contribuit la fel, dar au avut ghinionul să se pensioneze în momente diferite”, a explicat Giuglea.

Acesta a relatat și o discuție cu un pensionar, „nea Mihai”, care inițial era sceptic și pesimist în privința recalculării pensiei sale. După ce a primit decizia, nea Mihai a descoperit că pensia sa a crescut cu aproape 1.000 de lei, ceea ce i-a schimbat complet starea de spirit.

„Manipularea a funcționat atât de bine încât aproape că nu mai contează argumentele, ci doar emoția”, a concluzionat Raul Giuglea.

Aceste observații pun în lumină nevoia de a asculta mai multe voci din rândul pensionarilor și de a clarifica impactul real al reformelor asupra diferitelor categorii sociale.