Război în Ucraina: O fetiță de 10 ani, campioană mondială la jocul de dame, strânge bani pentru armata ucraineană
Valeria Yezhova din Ucraina, în vârstă de 10 ani, campioană mondială la jocul de dame la categoria sa de vârstă, le-a propus locuitorilor din Kiev un mod original de a ajuta forțele ucrainene, relatează CNN.
Oricine poate să joace cu Valeria, cu condiția de a pune câțiva bani într-o cutie de pantofi. Și propunerea Valeriei chiar a dat roade: într-o singură zi, ea reușit să adune echivalentul a 700 de euro.
Valeria a decis ca banii adunați să-i doneze unei fundații care colectează fonduri achiziția de ajutoare umanitare și echipamente pentru armata ucraineană.
”Valeria m-a întrebat cum ar putea ea să ajute armata ucraineană”, explică pentru CNN Liubov, mama fetiței. ”Și i-am spus că făcând ceea ce știe mai bine și ea mi-a răspus că este bună la jocul de dame. Așa s-a născut această idee”.
La începutul războiului, în timp ce forțele rusești se apropiau de Kiev, Valeria și mama sa au fost nevoite să se adăpostească pentru mai multe zile în subsolul unei școli. Și când a fost posibil, ele au fugit spre Liov, în vestul țării, înainte de a reveni la Kiev, relatează CNN.
Potrivit CNN, inițiativa Valeriei i-a făcut și pe alți jucători de dame din Ucraina să urmeze exemplul fetiței. Astfel, numeroși jucători au decis să adune în acest mod fonduri pentru armata ucraineană.