Război și pace…
E greu să scrii obiectiv despre ce se întâmplă acum în Ucraina. Nu pentru că nu te ține condeiul, nu pentru că nu ai propriile opinii, nu pentru că nu vezi bine, ci pentru că, la fel ca în toate domeniile, noi, românii, suntem împărțiți.
Da, ca în toate problemele mari ale cotidianului, și războiul – despre care unii se tem că ar putea să fie al treilea mondial – împarte lumea în două. Cei care țin cu Europa Occidentală și cu NATO, și cei care sunt împotriva Ucrainei, a SUA, a NATO, a UE. De aceea, încercăm o radiografie a evenimentelor, cât mai aproape de realitate. Căci, da, avem nuanțe. De tot felul.
Ucrainenii pleacă în țările vecine
La 5 dimineața, pe 24 februarie – la noi, ziua dragostei și a Dragobetelui – Rusia, conform NATO, a invadat Ucraina. Ceea ce înseamnă război. Ceea ce înseamnă moarte. Ceea ce înseamnă sânge. Potrivit lui Putin, ar fi o „operațiune specială” de „demilitarizare și denazificare” a două zone ale Ucrainei. Adică, zice el că e nu e vorba despre o invazie, ci doar despre niște lovituri cu rachete asupra infrastructurii militare a Kievului, ca autoritățile ucrainene să-și bage mințile în cap. Deși, obiectiv vorbind, nu se poate trece peste faptul că avem de-a face cu o demonstrație de forță a armatei ruse și, deja, cu morți! Despre demilitarizarea și denazificarea Ucrainei nu putem și nu avem de ce să ne pronunțăm. Și încercăm să privim situația din mai multe unghiuri.
În urma atacului armatei lui Putin asupra Ucrainei, începe bejenia ucrainenilor. Către toate țările vecine. Republica Moldova este una dintre cele mai dorite. Poate și România. Și, în timp ce Putin își joacă, din orgoliu, din vanitate, din nebunie, dacă nu ultima, pesemne printre ultimele cărți politice, aducând spaima, durerea și chiar moartea (deocamdată) în Ucraina, și declarând public că, dacă un alt stat va încerca să intervină ca a treia parte în conflict, se va confrunta cu consecințe cu care nu s-a confruntat niciodată în istoria sa, în Republica Moldova, țară vecină cu locul urgiei, se poate institui starea de urgență. Președintele Maia Sandu declară într-o conferință de presă că în Republica Moldova, unde toate instituțiile sunt în stare de alertă, ar putea fi instituită starea de urgență. „În această dimineață, Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei, încălcând normele dreptului internațional. Comunitatea internațională e unanimă în condamnarea acestui act de război. Am stabilit că Guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență. Va fi convocată ședința CSE pentru a întreprinde măsuri. Am dispus eforturi de patrulare a subdiviziunilor MAI pentru a preveni ulterioare provocări. Deciziile vor fi comunicate publicului pe parcurs. Solicit cetățenilor care se află în Ucraina să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere sunt deschide și funcționează în regim extins. Mai multe curse au aterizat la Chișinău. Vom avea grijă de acești oameni. Vor fi create centre de triere, vom ajuta oamenii. Suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni. Guvernul este în contact cu organizațiile internaționale și avem scenarii dacă vom avea un flux mai mare de oameni. Suntem în contact cu autoritățile din statele vecine. Rugămintea mea este să fim înțelegători. Am făcut apel către APL să fie disponibili să colaboreze cu autoritățile centrale la nevoie. Toate instituțiile statului sunt în stare de alertă. Prioritatea noastră rămâne a fi securitatea oamenilor”, a declarat Maia Sandu.
De altfel, pe străzile din unele regiuni ale Moldovei, de exemplu la Bălți, au fost văzuți soldați ai Armatei Naționale din Moldova. Și purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat: „Armata Națională a Moldovei este în alertă. La unitatea militară din Coșnița, la câțiva km de regiunea transnistreană, se fac exerciții și tehnica militară blindată a fost filmată astăzi în Bălți, în timp ce se deplasa prin oraș”.
Dinspre Ucraina vin și tot vin oameni. Spre țările vecine, ca să se pună la adăpost. Mulți dintre ei se îndreaptă spre Moldova. Astfel că punctul de trecere a frontierei Cuciurgan este blocat. Zeci de mașini cu cetățeni ucraineni au ajuns, în această dimineață, la granița cu R. Moldova. În primele ore ale acestei dimineți în punctele de trecere ale frontierei de stat deja s-au format cozi kilometrice.
Republica Moldova are nevoie de pace
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova a avut și el o primă reacție în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina: „Dragi concetățeni! Vă îndemn la calm, neutralitate și înțelepciune în situația complicată creată în țara vecină. Înțeleg că societatea este în panică. Oamenii așteaptă de la autorități orientări clare pentru a le asigura securitatea, pentru a fi siguri că vor primi tot sprijinul necesar din partea statului. Sunt convins că se va întâmpla. Cu atât mai mult, consider că din situația creată trebuie să tragem anumite concluzii – trebuie să ajungem la un compromis prin intermediul comunicării, în caz contrar războiul va fi inevitabil. Dragi cetățeni, Republica Moldova are nevoie de pace. Trebuie să ne unim pentru a ajuta autoritățile. Moldovenii ar trebui să fie prieteni cu toată lumea. Le doresc vecinilor noștri restabilire grabnică a păcii!”
Ce cred aleșii noștri
Și, totuși, războiul este extrem de aproape și de România. Suceava, Sighetul Marmației, Sulina, Tulcea, sunt câteva dintre punctele prin care urgia se poate strecura și la noi. România are 650 de kilometri de frontieră cu Ucraina. Sigur, noi suntem sub umbrela NATO, dar Vladimir Putin pare că deja a scăpat caii.
Și, sunt și oameni care se întreabă dacă acum este un război sau este un interes comercial al statelor puternice. Iată ce scrie Gabriela Zoană, europarlamentar PSD pe o rețea de socializare: „oare este un război? Sau este un interes comercial al statelor puternice? Ucrainenii deja predau armele:) iar gazul în câteva ore a crescut cu 41%, de aici toate prețurile vor avea creșteri halucinante. Americanii își vțnd armamentul, țările dezvoltate îl cumpără pe cel de ultima generație și îl vând pe cel vechi, demodat sau uzat României și țărilor cu conducători ca ai noștri. Și da, votanții decid soarta unei țări. Atât timp cât votezi circul, trăiești în corupție și sărăcie. Acum 2 săptămâni un deputat îi spunea unui alt deputat că este un hoț, oamenii se hrănesc bucuroși cu “a avut dreptate”, însă nu văd că niciunul din deputați nu au stopat facturile la gaze, ci doar au acoperit în media aceste scumpiri exagerate cu circul. Așa votanți, așa aleși”. Pe de altă parte, Cosette Chichirău, deputat în Parlamentul României din partea USR, are altă grijă. Și scrie pe aceeași rețea de socializare: „Astăzi la 11:00 trebuia să lansăm strângerea de semnături pentru demiterea lui Chirică. Din solidaritate cu Ucraina, amânăm evenimentul de astăzi pentru o zi ulterioară”. Să nu uităm de Traian Băsescu și George Simion care au afirmat că acum este cel mai bun moment pentru Republica Moldova, aflată într-o stare de vulnerabilitate imensă, să ceară unirea cu România, pentru că numai așa mai are o șansă în fața amenințării rusești.
Privind cu aceeași obiectivitate, Vladimir Putin nu e prost. Are alte „calități”, dar prost nu e. Vizionar pe termen lung, el a scos Rusia dintr-un con de umbră, a consolidat armata, a micșorat fenomenele de corupție din țara sa, a adus oligarhii alături de el, a pus în valoare resursele energetice și și-a consolidat puterea politică prin alianțe cu China, Brazilia, India, furnizori de servicii și materii prime până în 2050, dar și cu Germania și Ungaria, dar și cu Kazahstan și Azerbaijdan. Cât va afecta sancțiunile inițiate de Uniunea Europeană Rusia, date fiind cele spuse mai sus, e greu de precizat.
Habar nu avem noi, care citim, care scriem, care vorbim despre Ucraina și Rusia, cum stau lucrurile în zona de conflict. Cum nu știm nimic nici despre planuri secrete ori strategii ale marilor puteri și ale celor care sunt prinși în evenimente. Noi vedem dărâmături, spaime, o filă de istorie care se scrie haotic și nedrept, oameni care pleacă doar cu ce au pe ei, de frica războiului. Nu au nicio vină, nu au greșit cu nimic. Dar, nu ei fac cărțile. Sunt unii mai mari care se cred Dumnezei și decid pentru toți. Cert este că nu, nu avem nevoie de războiul ăsta! Întreaga lume are nevoie, mai ales după o pandemie lungă și copleșitoare, de pace. Urmărim – chiar cu atenție și îngrijorare – cursul evenimentelor.