Războiul are chip de femeie: Povestea luptătoarelor din armata ucraineană (galerie foto și video)

„Dacă îmi dă cineva o armă, voi lupta. Nu mă tem. Pot să trag. Voi împușca orice soldat rus ori alt dușman care vrea răul Ucrainei”. Pe cap cu un fes gri, din care strălucesc paiete, cu masca sanitară trasă sub bărbie, pentru a se face mai ușor înțeleasă, Iulia Peliuk – Korniichuck vorbește rar și calm, de parcă ar explica o rețetă de mâncare ori ar povesti un film.

E 26 februarie 2022, rușii bombardează de două zile Ucraina iar Iulia este, împreună cu soțul, în autogara din Praga. Urcă în autocarul spre Kiev, cu gând să se înroleze amândoi. Acasă îi așteaptă doi copii mici, îi tremură vocea când vorbește despre ei, dar e decisă să meargă la război. Să îi apere.

Femei în uniformă

Prezența feminină în armata ucraineană este deja ceva obișnuit. Până la invazia din 24 februarie 2022, peste 32.000 de femei serveau în armata ucraineană, conform Wall Street Journal.

În cei opt ani de când insurgenții pro-ruși din estul Ucrainei au declanșat un conflict militar la granița de este a țării, rolul femeilor s-a schimbat radical. Dacă anterior existau limite oficiale cu privire la ceea ce puteau face, femeile servesc acum într-o varietate de roluri în armată și reprezintă aproximativ 15% din totalul personalului militar.

08:45, 20.12.2024 • Internațional

În Rusia, poligamia a fost permisă, dar… există o nuanță

12:12, 19.12.2024 • Internațional

Bloomberg: Amenințările rusești la adresa Danemarcei au devenit „mai grave”

În noul context, al războiului, numărul lor a crescut și va mai crește, cu siguranță. În decembrie, autoritățile de la Kiev au emis un decret prin care le cereau femeilor apte de muncă din anumite profesii, cu vârste între 18 și 60 de ani, să fie pregătite pentru mobilizare în cazul în care va izbucni un război la scară largă. A izbucnit.

Moartea nu alege

Până în 2014, Irina Tsvila era o profesoară obișnuită. Invazia rusă din Crimeea și conflictele din zonele separatiste, estice, au determinat-o în urmă cu opt ani să lase catedra și să ia arma în mână. Să-și apere țara. S-a oferit voluntar în timpul războiului din Donbas, a participat la lupte și le-a supraviețuit. A picat însă testul morții pe 25 februarie 2022, în timpul bătăliei de la Kiev. Un atac blindat al trupelor ruse i-a curmat viața. Avea 52 de ani.

Moartea nu a fost adusă de tancurile rusești din 24 februarie. Ea era deja ceva obișnuit printre femeile din armata ucraineană. Pe 27 septembrie anul trecut, în regiunea separatistă Donbas, soldatul Anastasia Vitovska avea să-și trăiască ultima zi din viață, după ce plutonul din care făcea parte a fost atacat. Avea doar 21 de ani.

De când a izbucnit războiul, nici pentru femeile care rămân civile viața nu este mai puțin lipsită de pericole. Pe 5 martie, Anastasiia Yalanskaya a fost împușcată de trupele ruse, în timp ce se afla la volanul mașinii, în Bucha. Împreună cu ea, au pierit alți doi pasageri. Cei trei mergeau la un adăpost de animale, să le îngrijească.

„Războiul nu are chip de femeie”

În 1985, scriitoarea Svetlana Alexievici, născută în Belarus din tată bielorus și mamă ucraineană, publica „Războiul nu are chip de femeie”. Cartea apărea simultan Moscova și la Minsk (pe atunci parte din URSS) și conținea interviuri cu femeile care au luptat în Armata Roșie în al Doilea Război Mondial.

Alexievici susține că punctul de plecare al cărții a fost un articol pe care l-a citit în presa locală de la Minsk, în anii 1970, despre petrecerea de pensionare a unei contabile de la o fabrică auto locală. Era vorba de fapt de o femeie decorată în al doilea război mondial. Omorâse, ca lunetist, 75 de germani în timpul luptelor.

Un milion de femei sovietice slujiseră pe front, dar nu se regăseau în narațiunea oficială de război decât, eventual, ca surori medicale ce oblojeau rănile soldaților. Nimic din faptul că luptaseră și suferiseră ororile războiului, la fel ca bărbații.

Batalionul invizibil

Secolul XXI nu le-a adus mai multă dreptate sau recunoaștere femeilor care luptă în prima linie. La întoarcerea de pe frontul din Donbas ori Crimeea, veteranele aveau trecute în cartea de muncă meserii precum „croitoreasă”, „îngrijitoare” ori „bucătăreasă”. Armata nu avea loc, în nomenclator, și pentru ele, decât cu anumite excepții.  

Asta, deși chipul unora dintre ele apărea pe panouri publicitare cu titlul de „eroi ale Ucrainei”. Pilotul militar Nadia Savchenko — singura femeie absolventă a academiei sale militare în 2005 — a fost aleasă în Parlament în timp ce era încă în captivitate în Rusia. Mai târziu a fost eliberată într-un schimb de prizonieri.

Abia în 2017, după o bătălie de trei ani dusă de mișcările de veterani ale femeilor, forțele armate ucrainene le-au permis în sfârșit să se înroleze oficial în armată, pe 62 de categorii de posturi. Până atunci, femeile – soldat formau ceea ce se numea „batalionul invizibil” – vital pentru efortul de război al țării, nevăzut de conducerea militară.

Uniți în fața morții

Cu un mic buchet de trandafiri în mână, cu voalul în bătaia vântului, Lesya Filimonova pășește, mândră, la brațul lui Valeri, pe care l-a ales de soț. În locul rochiei albe, mireasa poartă o uniformă kaki. În loc de pantofi cu toc, bocanci.

Cei doi opresc în fața unui altar improvizat pe câmp, lângă Kiev, unde un preot militar oficiază slujba. O cască militară ține locul cununiilor și atinge, pe rând, frunțile mirilor. Tot timpul procesiunii, Valeri ține alături, pe umăr, un kalașnikov.

„Sunt bucuroasă că-mi văd soțul azi, prima dată de când a început războiul. Tot ce iubim, trebuie să apărăm, acum”, spune Lesya. Înainte de război, femeia era manager de resurse umane la o companie ucraineană. Înainte de a se alătura Forțelor Teritoriale de Apărare, Valeri lucra în IT.

„Doreau demult să se căsătorească, în urmă cu două săptămâni nu se gândeau că vor lăsa totul, să pună mâna pe arme. Viața merge mai departe, lumea trăiește”, spune fostul campion mondial Vitali Kliciko, prezent la eveniment în calitate de primar al orașului Kiev.

Nu este un caz izolat. La doar câteva ore de la invadarea țării, Yaryna Arieva şi Sviatoslav Fursin spuneau „da” în fața ofițerului stării civile. După cununia civilă au pus, amândoi, mâna pe arme.

Și Angelina Kariakina a spus zilele trecute „da”, pentru a-și urma soțul în luptă.

Deși trăiesc cel mai prost moment din viața lor, sute de cupluri ucrainene au ales să fie împreună, la rău. Cu speranța că vor apuca să fie împreună și la bine.