China l-a învins pe Trump în războiul comercial. Ce moștenire îi lasă președintele în exercițiu succesorului său
Războiul comercial Trump vs China pare să fi fost câștigat de asiatici, potrivit cifrelor de la sfârșitul mandatului actualului președinte american. Tarifele pe importuri impuse de administrația americană nu au reușit să afecteze China, mai mult, costurile au fost suportate tot de americani, rezultă dintr-o analiză Bloomberg.
În 2018, Trump scria pe Twitter „războaiele comerciale au fost bune, şi uşor de câştigat“, iar mai târziu scria că tarifele au dat un impuls economiei americane, aducând Chinei cel mai „prost an din peste 50 de ani“ în 2019.
La sfârșit de mandat, însă, lucrurile nu par să stea deloc așa cum pretindea liderul de la Casa Albă.
Pandemia a avantajat China în războiul comercial
China a rezistat în faţa loviturilor tarifelor lui Trump, iar odată cu pandemia, după ce chinezii au reușit să aducă virusul sub control, cererea de echipamente medicale şi echipamente pentru munca de la distanţă i-a crescut excedentul comercial cu SUA în pofida tarifelor.
În 2016, când a început războiul comercial cu China, Trump a promis să „inverseze“ deficitul comercial pe bunuri cu SUA, deși economiştii spuneau că deficitele bilaterale nu sunt atât de importante. Rezultatele din 2020 au arătat, însă, că deficitul cu China a crescut de atunci, atingând 287 miliarde dolari în primele 11 luni ale anului care a trecut.
Administrația Trump a impus tarife pe importurile din China, dorind în acest fel să încurajeze producătorii americani să-şi mute producţia înapoi acasă, însă dovezile că un astfel de lucru ar avea loc sunt puţine, scrie Bloomberg.
Cea mai mare lovitură a fost însă, faptul că, deși Trump a susţinut în mod repetat că China este cea care plăteşte pentru tarife, cifrele arată că exportatorii chinezi nu au redus preţurile după introducerea tarifelor. Ceea ce înseamnă că firmele şi consumatorii americani au fost cei care au suportat, de fapt, costurile.
Mandatul lui Donald Trump se va încheia într-o săptămână, iar noul președinte, Joe Biden, va avea sarcina de a decide ce va face în continuare. Fie va continua războiul comercial, fie va da înapoi.
Deocamdată, președintele ales a spus că nu va anula tarifele imediat, revizuind în schimb prima fază a acordului comercial.