Rãzboiul din Orientul Mijlociu, parte a planului noii ordini mondiale de metisare a Europei?

Pânã a începe conflictul din Israel am sperat cã sistemul politic mondial încã mai ţine cont de drepturile omului.

Însã acţiunile recente din Fâşia Gaza mi-au dovedit cã există un standard dublu atunci când vorbim despre drepturile omului. Un standard care se schimbã în funcţie de actorii sau victimele unui conflict, dar mai ales de interesele geopolitice ale pãpuşarilor din spatele uşilor închise.
Atunci când Rusia a pornit rãzboiul împotriva Ucrainei, liderii mondiali au blamat la unison agresiunea Moscovei, pe bunã dreptate. Acum, când Israelul a reacţionat extrem de dur dupã atacul condamnabil al Hamas împotriva sa, şi transformã întreaga Fâşie Gaza în cenuşã, pedepsind laolaltã vinovaţi şi nevinovaţi, legea internațională referitoare la drepturile omului nu mai este de actualitate.
Acest dublu standard, aplicat în funcţie de interese, nu va face decât sã submineze caracterul universal și egalitar al drepturilor omului şi sã erodeze grav credibilitatea SUA, o superputere care doreşte cu orice preţ sã-şi menținã supremația în noua ordine mondială.
Mai grav este cã acest dublu standard va afecta major Uniunea Europeanã. Confruntatã cu o lipsã de abordare comunã în ceea ce priveşte rãzboiul din Ucraina şi cu încãlcãrea flagrantã a dreptului internaţional de cãtre Israel în Gaza ca urmare a atacurilor lansate de Hamas, Uniunea Europeanã nu se sfiieşte sã urmeze orbeşte politica trasatã de SUA. Asta deoarece deciziile privind soarta continentului sunt luate de o mânã de lideri care par a avea calcule geopolitice diferite de cele ale popoarelor pe care le conduc.
Am stat şi m-am întrebat de ce liderii europeni acceptã dublul standard în ceea ce priveşte drepturile omului atunci când e vorba despre Ucraina şi Palestina şi de ce nu iau în calcul faptul cã dacã rãzboiul (deocamdatã!) regional din Orientul Mijlociu nu este gestionat cu grijă, există un risc destul de mare al unui conflict mondial major şi un altul de noi valuri de migraţie spre bãtrânul continent. Un continent copleşit deja de ani buni de o crizã de identitate culturală și geopolitică, iar recent de o crizã economicã majorã, subsecventã războiului din Ucraina.
Fãrã a fi conspiraţionist, cred însã cã toate aceste (in)decizii ale lidership-ului european sunt parte a planului privind noua ordine mondială. Un plan, care, printre altele, a readus de ani buni în discuţie planul politicianului austriac Richard von Coudenhove – Kalergi, de amestecare a raselor albe europene cu alte rase, astfel încât în câteva decenii, Europa să fie populată de o rasă metisă lipsită de identitate, care să fie condusă de o elită.
Ştiu cã sunã bizar pentru unii, şi probabil cã vor exista voci critice pe tema acestui material. Una dintre acestea ar fi ce a dorit sã spunã fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, în 2008, în discursul intitulat „Care este obiectivul imigrației?” : “Va fi controversat ce spun. Scopul este de a îndeplini provocarea metisajului rasial. Provocarea pe care ne-o lansează secolul 21. Nu este o alegere, este o obligație. E imperativ! Nu putem face altfel! Altfel riscăm să ne confruntăm cu probleme majore. Trebuie să ne schimbăm! Prin urmare, ne vom schimba. Vom schimba totul în același timp. În afaceri, în administrație, în educație, în partidele politice. Și ne obligăm să obținem rezultate. Dacă voluntar nu obținem rezultatele necesare pentru Republicã, atunci statul va trece la măsuri de constrângere”.
Recitind discursul lui Sarkozy, chiar dacă am considera cã fostele conflicte armate din Irak, Siria, Libia (care au contribuit la valul masiv de imigranţi africani în Europa), dar şi actualele conflicte din Ucraina şi Orientul Mijlociu nu ar face parte dintr-un plan bine pus la punct în vederea realizãrii unei noii ordini mondiale, tot rămân o sumedenie de motive de întrebări referitoare la ce se doreşte sã urmeazã. Vãzând evoluţia evenimentelor care se deruleazã azi sub ochii noştri şi care demonstreazã cã puterea rezistã în mâinile unui establishment inamovibil, pentru care voința popoarelor aproape cã nu mai conteazã, aflãm şi rãspunsurile.