Din 26 decembrie, Google Play va înceta procesarea plăților către dezvoltatorii de aplicații cu conturi bancare în Federația Rusă pe o perioadă nedeterminată, relatează portalul rus Habr. O scrisoare trimisă de magazinul de aplicații Android vânzătorilor ruși spunea că serviciul va respinge toate încercările utilizatorilor de a-și achiziționa aplicațiile plătite.
În plus, nu va fi posibilă efectuarea de achiziții în aplicațiile rusești, precum și emiterea și reînnoirea abonamentelor.
Google și războiul său cu Federația Rusă
Rușii pot rămâne fără Google din cauza unei amenzi primite de gigantul tehnologic de la autoritățile din Rusia și ale cărei penalități urcă vertiginos, valoarea acestora ajungând în prezent să depășească PIB-ul mondial. În Federația Rusă, instanța a aplicat corporației o amendă inițială de 20 de miliarde de dolari.
În plus, Telegraph a scris că Federația Rusă a confiscat 100 de milioane de dolari de la firma americană pentru a promova războiul din Ucraina. Executorii judecătorești canalizează banii gigantului tehnologic pentru a finanța propaganda militară.
În aprilie 2022, compania a blocat câștigurile propagandiștilor ruși care profită de războiul din Ucraina. Google AdSense a suspendat monetizarea conținutului care justifică, neagă și/sau exploatează informații despre război pentru profit.