Războiul „nevăzut”: Ce se întâmplă, de fapt, în Ucraina?

Publicat: 16 apr. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Războiul „nevăzut”: Ce se întâmplă, de fapt, în Ucraina?

Potrivit președinției ucrainene, Rusia ar avea acum un total de aproximativ 40.000 de oameni la granița de est și aproximativ 40.000 în Crimeea. Surse de informații ucrainene au declarat pentru BBC că forțele suplimentare ajung la 16 grupuri tactice de batalion, care ar număra până la 14.000 de soldați.

Mai multe surse citate de BBC News au raportat însemnate mișcări militare rusești către granița estică a Ucrainei și în regiunea Crimeea, anexată de Rusia în martie 2014. 

Ieri, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acuzat NATO de acțiuni „amenințătoare” și a spus că Rusia a răspuns prin trimiterea a două armate și trei formațiuni de trupe aeriene la granițele sale vestice, pentru a desfășura exerciții, neoferind detalii numerice sau de poziționare.

S-au reactivat „omuleții verzi”?

„Reprezintă oare această acțiune o forță de invazie?”, se întreabă sursa citată. potrivit smartradio.ro. Nu este exclus, însă analiștii spun că este puțin probabil să fie o invazie de amploare. Metoda probată și de încredere a Rusiei ar fi infiltrarea. În 2014 Crimeea a fost cucerită de forțele speciale ruse fără însemne, poreclite „omuleții verzi”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a numit recentele mișcări de trupe rusești drept „nejustificate și profund îngrijorătoare” și a adăugat că reprezintă „cea mai amplă masare de trupe rusești de la anexarea ilegală a Crimeei”.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că deplasarea trupelor pe teritoriul rus este o „chestiune internă”, susținând că unele trupe, inclusiv unități din Crimeea, fac exerciții…