Razie în București: Polițiștii au dat amenzi de peste 20.500 de lei (video)
Poliția Capitalei a organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 40 de filtre în diferite puncte din oraș, iar 200 de polițiști au verificat peste 720 de autovehicule, au legitimat 890 de persoane și au aplicat amenzi în valoare de peste 20.500 de lei.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a anunțat, duminică, 20.09. a.c., că au fost organizate 40 de filtre în diferite puncte din Capitală.
”La locaţii au acţionat peste 200 de poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, Serviciilor de Ordine Publică, Investigaţii Criminale, Poliţie Canină dar şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale. În urma controalelor ce au vizat verificarea respectării normelor legale de convieţuire socială , a ordinii şi liniştii publice precum şi a legislaţiei privind regimul rutier, poliţiştii au verificat peste 720 de autovehicule, au legitimat 890 de persoane şi au aplicat amenzi în valoare de peste 20.500 de lei”, a transmis Poliţia Capitalei.
Sursa citată a menţionat că au fost reţinute 5 certificate de înmatriculare şi trei permise de conducere, iar un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.