18:23, 08.10.2024 • Transporturi
Razie în Gara de Nord. Polițiștii și jandarmii fac verificări
Polițiștii și jandarmii au făcut razie, în ultimele 48 de ore, în Gara de Nord pentru a verifica dacă cetățenii poartă masca de protecție. Au fost aplicate peste 129 de amenzi în valoare totală de 60 000 de lei.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, Secția Regională de Poliție Transporturi București și Brigada Specială de Invervenție a Jandarmeriei Române au făcut controale atât în gări, în trenurile ce au punct de plecare sau sosire Gara de Nord, dar și în zona adiacentă, scrie Mediafax.
Au fost verificare trenurile, locurile în care staționează călătorii dar și zona din proximitatea Gării de Nord.
Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
10:48, 03.10.2024 • SOCIAL
Potrivit Poliției Capitalei, au fost legitimate peste 320 de persoane.