Răzvan Lucescu a fost eliminat de COVID-19 din Liga Campionilor Asiei la fotbal
Echipa lui Răzvan Lucescu, Al Hilal din Arabia Saudită, a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei la fotbal după ce nu a putut înscrie 13 jucători pe foaia oficială de meci din cauza infectărilor cu coronavirus.
Al Hilal Riad nu a mai avut decât 13 jucători pentru meciul cu Shabab Al Ahli Dubai din Emiratele Arabe Unite și conform regulamentului este retrasă din competiție. Echipa a putut înscrie doar 11 jucători pe foai de joc.
Astfel, toate meciurile jucate de Al Hilal sunt considerate nule, conform regulamentului AFC Champions League, ceea ce înseamnă că Pahtakor (Uzbekistan) şi Shabab Al Ahli Dubai au avansat în optimile de finală, din Grupa B.
Lider în grupă
Regulamentul a permis înscrierea a 35 de jucători de către fiecare club, dar Al Hilal a înregistrat doar 30, dintre care doar 27 au călătorit la Doha la începutul competiţiei. AFC a permis clubului, grav afectat de coronavirus, să înscrie doi portari pentru a-i înlocui pe cei care au fost testaţi pozitiv la COVID-19, dar şi pentru a aduce la Doha alţi doi jucători şi doi oficiali care nu făcuseră deplasarea cu lotul.
AFC a păstrat comunicarea cu Al Hilal şi cu federaţia saudită de fotbal pe parcursul acestei perioade în care echipa s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare. Clubul şi Federaţia saudită au cerut amânarea meciului cu Shabab Al Ahli Dubai, dar comisia COVID-19 a AFC Champions League (Vest) a decis că amânarea acestei partide ar avea un impact negativ asupra calendarului meciurilor Ligii Campionilor şi nu a aprobat cererea.
Al Hilal a remizat cu formaţia iraniană Shahr Khodor (0-0), duminică, în ciuda faptului că lotul său era afectat de 15 cazuri pozitive. Al Hilal, deţinătoarea trofeului, era liderul Grupei B, cu 11 puncte după 5 partide, având asigurată calificarea în optimile de finală.