Reacția FRF după decesul a cel puțin 174 de suporteri, la capătul unui meci de fotbal: „Este o zi pe care nu trebuie să o uităm”
Federaţia Română de Fotbal a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe în urma incidentelor din Indonezia.
“Federaţia Română de Fotbal regretă incidentele care au avut loc în Indonezia la meciul dintre Arema şi Persebaya.
La finalul partidei din Indonezia, conform ultimelor cifre comunicate, 174 de persoane, printre care copii şi femei, au murit în urma incidentelor.
FRF regretă cele petrecute şi condamnă incidentele care au condus la această tragedie. Fotbalul înseamnă competiţie, spectacol, recreere, emoţie şi pasiune, iar incidentele regretabile care au avut loc la partida menţionată nu au ce căuta pe un stadion de fotbal.
Este o zi tristă pentru fotbalul mondial, dar una pe care nu trebuie să o uităm. Avem datoria de a ne asigura că astfel de incidente nu se vor repeta! Condoleanţe familiilor îndurerate!”, este mesajul FRF.
Cel puţin 174 de oameni au murit în Indonezia și cel puțin 180 de persoane au fost rănite, după ce suporterii au intrat pe teren la un meci de fotbal.