Reacția Guvernului la motivarea CCR privind organizarea alegerilor parlamentare
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, spune că alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 6 decembrie, explicând că Hotărârea de Guvern care stabilește calendarul alegerilor este în vigoare ținând cont că CCR a publicat motivarea prin care decide că Parlamentul stabilește data alegerilor.
“Hotărârea de Guvern este în vigoare în momentul de față și tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut și noi motivația, așa cum a fost publicată. Urmează să facem o analiză asupra acestui conținut și să decidem care sunt căile de urmat”, a afirmat Ionel Dancă, de la Palatul Victoria.
Curtea Constituțională a României susține că alegerile pot fi amânate cu 3 luni, până în martie, dacă Parlamentul decide acest lucru. CCR a publicat motivarea deciziei prin care se stabilește că legea prin care Parlamentul este cel care hotărăște data alegerilor este constituțională.
Conform CCR, odată cu intrarea în vigoare a legii, Hotărârea de Guvern prin care executivul stabilește data alegerilor pe 6 decembrie își încetează efectul.