Reacția lui David Popovici, după ce a devenit dublu campion mondial: „Sunt un puşti care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare”
Înotătorul român David Popovici (17 ani) a declarat, miercuri, la postul TVR 1, după ce a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, al doilea său titlu la Campiionatul Mondial de nataţie de la Budapesta, că speră că i-a făcut pe toţi românii mândri prin performanţele lui.
“Chiar nu ştiu cum voi fi privit, însă eu voi fi absolut la fel, mă voi comporta absolut la fel. Dacă e cumva vreodată să mi se urce la cap ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei şi o să-mi revin imediat, dar nu o să se ajungă acolo. Pentru că am nişte oameni liniştiţi în jurul meu, oameni la fel de si mpli ca şi mine”, a spus Popovici la TVR.
Tânărul sporti a explicat şi cum gestionează presiunea înainte de curse: “Vizualizez foarte mult cursele înainte şi îmi imaginez orice scenariu care se poate întâmpla. SÎmi imaginez tot şi asta cred că mă ajută să fiu exact în momentul ăla şi să nu poată să mă ia absolut nimic prin surprindere. Mi-am imaginat o cursă bună, o cursă pe care o câştig, pentru că asta îmi doresc”.
Campionul mondial a prcizat că primul lucru pe care îl va face după revenirea în România va fi să mănânce ceva bun: “Nu ştiu, că mănânc ceva bun, probabil nişte sushi, o lasagna...”
„M-am bucurat că s-a terminat şi că am reuşit să termin concursul ăsta în stil. Ce pot să spun e că mă bucur că lumea m-a urmărit şi că într-un final s-a reuşit să se difuzeze şi la televizor şi cu ocazia asta milioane de români au reuşit să se uite, sper să nu exagerez, şi să mă susţină. Sper că v-am făcut pe toţi mândri. Sper că v-aţi bucurat pentru mine, aşa cum m-am bucurat şi eu. Urmează o vară plină, un sezon competiţional încărcat, dar pe care de abia îl aştept. Ce urmează în viitorul foarte apropiat este un pic de pauză şi un pic de timp să reflectăm asupra ce tocmai s-a întâmplat„, a afirmat sportivul legitimat la CS Dinamo.
El a adăugat că nu s-a pregătit în mod special pentru această ediţie a Campionatelor Mondiale.
„Acesta nu a fost un concurs pentru care m-am pregătit extraordinar de tare. Asta mă face şi mai optimist pentru ce se poate întâmpla în viitorul apropiat. Însă aş minţi dacă aş spune că nu am fost într-o formă competiţională bună. Am fost, numai că nu ştiam. Şi cred că e un lucru bun că pot să mă surprind în continuare. Eu sunt un puşti care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare şi să inspire oameni. Alături de oamenii extraordinari din spatele lui. Înotul este un sport foarte sănătos, şi fotbalul este, bineînţeles.
Eu susţin orice sport, orice copil şi părinte. Sportul este cel mai bun ambasador. Iar o populaţie educată din punctul ăsta de vedere este o populaţie sănătoasă şi gata să înfrunte şi probleme din alte domenii. Cred că unchiul meu mi-a spus ‘Romanian missile’, el mai comenta la postări (n.r. – pe reţelele de socializare). Îmi place să mi se spună aşa dacă reuşeşte să inspire lumea„, a menţionat Popovici.
Sportivul David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie, competiţie care se desfăşoară la Budapesta. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber.
Popovici aîncheiat finala cu timpul 47.58, la 100 m, iar la 200 m liber a câștigat medalia de aur cu timpul 1:43.21.