Reacția Simonei Halep, după calificarea în semifinalele turneului de la Bad Homburg
Simona Halep (locul 19 WTA şi cap de serie numărul 4) s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, din Germania.
”A fost un meci foarte bun, am știut că ea va juca rapid, așa că a trebuit să fiu puternică și mereu în poziția corectă. Am jucat bine. Ador să joc aici.
Îmi plac foarte mult oamenii de aici, am parte de foarte multă susținere de fiecare dată când joc aici, așa că aș vrea să le mulțumesc fanilor. Orașul este frumos, îmi place foarte mult să fiu aici”, a declarat Simona Halep.
Constănțeanca a trecut, în sferturi, de americanca Amanda Anisimova (locul 25 WTA şi favorită 6), scor 6-2, 6-1, iar în semifinale va juca împotriva canadiencei cu origini românești Bianca Andreescu (22 de ani, 64 WTA), care a învins-o în sferturi pe Daria Kasatkina (25 de ani, 13 WTA), scor 6-4, 6-1.
Jocul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu a fost programat de organizatori vineri, nu mai devreme de ora 15:30. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, când s-a impus fostul lider WTA.