Studiu: Reacții adverse după vaccinarea anti-Covid-19 cu a treia doză de Pfizer/BioNTech
Ministerul Sănătăţii din Israel transmite că au fost identificate mai puţin de 10 cazuri de miocardită în urma administrării celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNtech în rândul milioanelor de persoane care au primit doza de rapel, relatează Reuters și Agerpres.
Israelul a început să administreze doza de rapel (booster) grupurilor de risc în iulie şi, până la sfârşitul lunii august, şi-a extins campania pentru a include orice persoană cu vârsta peste 12 ani, la cinci luni sau mai mult după cea de-a doua doză.
După ce a început relativ rapid campania de vaccinare, în decembrie anul trecut, Israelul a fost una dintre primele ţări care a raportat că protecţia vaccinului s-a diminuat cu timpul şi a considerat că campania de rapel este sigură şi eficientă.
Conform datelor publicate joi seara, Ministerul Sănătăţii a raportat nouă cazuri de miocardită (inflamaţie a muşchiului inimii) în rândul a patru grupe de vârstă care cuprindeau peste 1,5 milioane de persoane care au primit cea de-a treia doză de vaccin.
Toate persoanele care au prezentat miocardită erau bărbaţi – trei cu vârste între 16 şi 29 de ani şi şase în grupa de vârstă 30-59 de ani. Opt alte posibile cazuri sunt încă examinate.
Majoritatea cazurilor de miocardită sunt în general uşoare, a precizat ministerul.
Din totalul de 3,2 milioane de israelieni care au primit doza de consolidare, 25 au raportat efecte adverse grave care au apărut în 30 de zile de la vaccinare, inclusiv miocardită, deşi legătura cauzală nu a fost încă stabilită pentru mulţi dintre ei.
Prin lansarea strategiei „living with COVID” (trăind cu COVID), guvernul israelian speră că dozele de rapel, administrate până acum la aproximativ o treime din populaţia de 9,3 milioane de locuitori, vor preveni apariţia unui focar de varianta Delta de coronavirus în condiţia în care economia este menţinută deschisă.