Recomandări pentru călătoriile neesenţiale în afara țării: Noile modificări se aplică de la 1 martie
Consiliul a adoptat marţi o recomandare actualizată privind restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE, arată un comunicat de presă al instituţiei.
Modificările introduse răspund evoluţiei pandemiei, creşterii ratei de vaccinare şi administrării dozelor de rapel, precum şi recunoaşterii unui număr tot mai mare de certificate eliberate de ţări terţe ca fiind echivalente cu certificatul digital al UE privind COVID.
Noua recomandare va începe să fie aplicată de la 1 martie 2022. Infografic – COVID-19: călătoriile din ţările terţe către UE poate fi accesat AICI.
În temeiul acestei recomandări, restricţiile legate de COVID-19 ar trebui aplicate ţinând seama atât de situaţia din ţara terţă, cât şi de statutul individual al persoanei, mai arată comunicatul de presă al Consiliului UE.
Statele membre ar trebui să permită călătoriile neesenţiale pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de UE sau OMS, pentru persoanele vindecate şi pentru toate persoanele care călătoresc dintr-o ţară de pe lista UE. Pentru unii dintre aceşti călători, s-ar putea aplica măsuri suplimentare, cum ar fi testarea PCR înainte de călătorie.
Persoane vaccinate şi vindecate
Statele membre ar trebui să elimine restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de UE sau OMS, cu condiţia ca acestea să fi primit ultima doză din seria de vaccinare primară cu cel puţin 14 zile şi cel mult 270 zile înainte de sosire sau să fi primit o doză de rapel.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să elimine restricţia temporară aplicabilă călătoriilor neesenţiale pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele 180 de zile anterioare călătoriei către UE, mai indică sursa citată.
Pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de OMS, statele membre ar putea solicita, de asemenea, un test PCR negativ efectuat cu cel puţin 72 de ore înainte de plecare şi ar putea aplica măsuri suplimentare, cum ar fi carantina sau izolarea. Un test PCR negativ înainte de plecare ar putea fi, de asemenea, solicitat persoanelor care s-au vindecat de COVID-19, precum şi persoanelor care au fost vaccinate cu un vaccin aprobat de UE, dar care nu deţin un certificat UE sau un certificat echivalent.
Copiii
Copiilor cu vârsta peste 6 ani şi sub 18 ani care îndeplinesc condiţiile stabilite pentru adulţi ar trebui să li se permită să călătorească.
În plus, tuturor celorlalţi copii cu vârsta peste 6 ani şi sub 18 ani ar trebui să li se permită să călătorească cu un rezultat negativ la testul PCR efectuat cu cel puţin 72 de ore înainte de plecare. Statele membre ar putea să solicite efectuarea unor teste suplimentare după sosire, precum şi intrarea în carantină sau autoizolarea.
Copiilor cu vârsta sub 6 ani nu ar trebui să li se aplice niciun test sau cerinţe suplimentare.
Ţări aflate pe lista UE
În temeiul noilor norme, pentru ca restricţiile asupra călătoriilor neesenţiale să fie eliminate pentru toţi călătorii din o anumită ţară terţă, numărul cazurilor de COVID-19 la 100.000 de locuitori în cele 14 zile precedente creşte de la 75 la 100. Rata de testare săptămânală la 100.000 de locuitori este, de asemenea, majorată de la 300 la 600.
Celelalte criterii existente continuă să se aplice, inclusiv o tendinţă stabilă sau descrescătoare în cazurile noi, o rată a pozitivităţii de 4 % raportată la toate testele efectuate, progrese în ceea ce priveşte vaccinarea, prezenţa unor variante care suscită îngrijorare sau care prezintă interes şi răspunsul general la COVID-19 în ţară. Reciprocitatea ar trebui să fie luată în considerare, în continuare, de la caz la caz.
Cu toate acestea, recomandarea actualizată indică, de asemenea, că este oportun să se înceapă să se ia în considerare trecerea la o abordare bazată exclusiv pe persoană. Pentru a acorda timp ţărilor terţe să îşi majoreze ratele de vaccinare, Comisia ar trebui să revizuiască recomandarea până la 30 aprilie 2022, pentru a lua în considerare eliminarea listei ţărilor. Comisia ar trebui să raporteze Consiliului şi ar putea să îi prezinte, după caz, o propunere de eliminare a listei.
La 30 iunie 2020, Consiliul a adoptat o recomandare privind eliminarea treptată a restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către UE. Recomandarea conţinea o listă iniţială a ţărilor în privinţa cărora statele membre ar trebui să elimine treptat restricţiile de călătorie la frontierele externe; lista este reexaminată la fiecare două săptămâni.
Principalele elemente ale recomandării au fost actualizate ultima dată la 20 mai 2021. Aceasta a inclus o modificare a criteriilor pentru adăugarea unei ţări terţe pe listă, introducerea posibilităţii ca statele membre să accepte dovada vaccinării şi crearea unui mecanism de activare a unei frâne de urgenţă pentru a reacţiona la variantele care suscită îngrijorare sau care prezintă interes.
Recomandarea Consiliului nu este un instrument cu forţă juridică obligatorie. Autorităţile statelor membre rămân responsabile de punerea în aplicare a conţinutului recomandării.