Recomandări pentru cei care au simptome de Covid-19. Musta: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a făcut câteva recomandări pentru persoanele care au simptome de coronavirus în această perioadă sau chiar au fost confirmate cu virusul, dar care se tratează la domiciliu.
Într-un mesaj postat pe Facebook, medical scrie că în ultima perioadă s-a concentrat foarte mult pe tratarea pacienţilor, atât cei internaţi în spital, cât şi cei care l-au sunat să îi ceară sfaturi.
Virgil Musta i-a sfătuit pe cei care au chiar și un simptom de coronavirus să se izoleze imediat la domiciliu și să discute permanent cu medicul de familie.
„Pentru că este o perioadă în care mă abordează multă lume şi mă întreabă cum să procedeze, las mai jos câteva recomandări, care sper să vă ajute pentru a şti cum să acţionaţi: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu, urmăriţi evoluţia şi discutaţi permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma.
Este foarte important ca eventuala infecţie SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu; Dacă sunteţi depistat pozitiv, ţineţi legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi, medicii specialişti de la Victor Babeş, avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie şi ne informăm reciproc în interesul pacienţilor”, a scris Musta.
Medicul Virgil Musta, sfaturi pentru românii care au simptome de Covid-19
De asemenea, medicul din Timișoara a scris că, dacă starea celor care au simptome se înrăutățește, ei trebuie să se prezinte de urgență la spital.
„Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitaţi imediat evaluare în spital, pentru că pot anunţa o evoluţie posibil severă a boli: febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate; tuse seacă iritativă intensă, însoţită de dureri toracice; dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă; senzaţia de lipsă de aer.
Dacă starea dumneavoastră se înrăutăţeşte, nu staţi acasă până nu mai puteţi respira sau până aveţi dificultate mare în respiraţie, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva. Dacă aveti factori de risc (boli cronice), fiţi şi mai prudenţi!”, a mai scris Musta.
Virgil Musta a spus că există riscul, chiar şi la formele uşoare, să crească inflamaţia şi să evolueze spre o formă severă.
„În evoluţia bolii există riscul, chiar şi la persoanele cu forme uşoare, ca între a 7-a şi a 10-a zi, inflamaţia să crească şi să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiţi foarte atenţi, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntaţi medicul de familie şi prezentaţi-vă urgent la spital pentru a fi evaluaţi”, a mai spus Musta.