Record de cazuri de COVID-19 în China

Publicat: 13 mart. 2022, 20:30, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Record de cazuri de COVID-19 în China

Autorităţile sanitare din China au anunţat, duminică, 1.807 de noi cazuri simptomatice de COVID-19, de trei ori mai multe decât numărul de cazuri raportate sâmbătă.

Numărul cazurilor simptomatice transmise pe plan intern comunicate sâmbătă a crescut brusc de la 476 de cazuri în ziua precedentă, a anunţat, duminică, Comisia Naţională de Sănătate. Cele 1.807 de cazuri raportate duminică au inclus 114 de cazuri care iniţial fuseseră persoane asimptomatice, dar au dezvoltat simptome mai târziu.

Numărul actual de cazuri din China este mult mai mic decât cel din multe alte ţări, dar cazurile tot mai numeroase ar putea îngreuna strategia Beijingului de ”eliminare dinamică” menită să elimine virusul cât mai repede posibil.

Autorităţile sanitare au îndemnat populaţia să cumpere truse de autotestare rapidă, deoarece strategia anterioară a Chinei de testare a acidului nucleic, prin care personalul medical preleva probele, a devenit dificilă din cauza răspândirii rapide a variantei Omicron.

Jilin, un oraş din nord-estul Chinei, a anunţat, sâmbătă, 1.412 de noi cazuri simptomatice, care reprezintă 78% din cazurile totale la nivel naţional.

”(Creşterea) a arătat că unele zone locale, care se confruntă cu un avans rapid al epidemiei, nu au capacitatea de a extinde resursele medicale, ceea ce a dus la internarea limitată a persoanelor în unităţile centralizate într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat un oficial provincial, duminică.

Autorităţile din Changchun, capitala provinciei aflată deja în izolare, efectuează teste în masă şi vor să transforme un centru de expoziţii într-un spital temporar cu 1.500 de paturi, potrivit oficialilor locali şi presei de stat.

Centrul tehnologic din sudul Shenzhen a comunicat, sâmbătă, 60 de noi cazuri simptomatice, un număr zilnic record de la începutul pandemiei în 2020.

Toate cele nouă districte din Shenzhen au închis restaurantele şi au cerut companiilor să aplice sistemul telemuncă în perioada 14-18 martie, dacă munca la distanţă este posibilă, cu excepţia angajaţilor din sectoarele esenţiale.

Numărul de noi cazuri asimptomatice transmise local, pe care China nu le clasifică drept cazuri confirmate, a crescut sâmbătă la 1.315, de la 1.048 cu o zi mai devreme, a patra zi consecutivă de creşteri.

Nu au existat noi decese, numărul morţilor fiind de 4.636. Până pe 12 martie, China raportase 115.466 de cazuri simptomatice confirmate.