Redeschiderea restaurantelor nu va rezolva problemele financiare cauzate de pandemie
Premierul Ludovic Orban a anunțat, în ședința de Guvern de aseară, că activitățile culturale în spații închise, precum cinematografele și teatrele, vor fi redeschise de la 1 septembrie. La fel și activitatea din restaurante și cafenele va fi reluată de la 1 septembrie, toate în condiții speciale pentru nu permite răspândirea coronavirusului. Barurile și cluburile rămân închise deocamdată.
Hotărârea de Guvern care va permite reluarea acestor activități va fi dată până la 1 septembrie, dată la care vor fi gata și condițiile de redeschidere a acestora. Conform declarațiilor, închiderea sezonului estival și venirea temperaturilor mai reci nu vor mai permite activitatea la terase, iar activitățile în spații închise vor trebui reluate.
Printre condițiile care au fost deja discutate cu reprezentanții instituțiilor culturale și din industria ospitalității se va găsi utilizarea a doar jumătate din capacitatea locurilor de pe scaune, personalul de deservire va purta permanent măști, iar numărul persoanelor aflate la aceeași masă va fi limitat (cu excepția familiilor).
Activitățile culturale sau de servire a mesei sunt suspendate de șase luni, de la instituirea stării de urgență din martie. Industria HoReCa are aproximativ 400.000 de angajați, care au au avut de suferit în această perioadă și care speră să își poată păstra locurile de muncă. Nu este vorba doar de personalul de la bucătărie, ospătari și chelneri, ci și de DJ, VJ sau personal angajat pentru diferite proiecte.
Vor putea fi ținute și evenimente speciale, precum nunțile (al cărui sezon este acum în plină desfășurare), dar numărul celor care pot participa va fi limitat. Probabil vor fi avantajate sălile mari, care și la jumătate de capacitate vor putea primi în condiții de siguranță mai mult de 50 de persoane. Desigur, aceasta dacă numărul nu va rămâne limitat la 50.
Activitatea rămâne redusă
Din martie și până acum, cifrele estimate de reprezentanții industriei ospitalității arată că activitatea HoReCa a fost doar la 30% din cea anterioară pandemiei de COVID-19. Nici măcar unitățile de cazare de pe litoral nu se pot lăuda că vor termina sezonul pe plus, în ciuda aglomerației din weekendurile lunii august.
Din păcate, nici după redeschidere activitatea nu va reveni la normal. Se speră la încasări care să ajungă la 60% din cele anterioare pandemiei, dar cifra ar putea fi optimistă. Pe de o parte, capacitatea spațiilor va fi limitată, iar clienții s-au obișnuit să mănânce mai puțin la restaurant și mai mult acasă. În plus, mulți oameni încă se tem de posibilitatea contactării coronavirusului, ceea ce îi ține de parte de aglomerări, iar turiștii străini au vin în număr foarte mic anul acesta
Mai este și problema financiară; pe de o parte veniturile multor clienți au scăzut, pe de altă parte prețurile s-au majorat. Scumpirea meniurilor din restaurante nu are legătură întotdeauna cu faptul că patronii sau managerii au încercat să acopere vânzările mai slabe cu prețuri mai mari, ci și cu utilizarea curierilor pentru livrarea de mâncare. Curierii au comisioane de 30-45% din prețul produselor, sume pe care multe restaurante au fost obligate să le compenseze prin scumpirea alimentelor.
Desigur, toți reprezentanții HoReCa preferă să se lupte cu aceste probleme decât să stea cu unitățile închise. Dar activitatea nu își va reveni la normalul dinainte de pandemie decât în cursul anului viitor.
Citește și:
Activitatea din interiorul restaurantelor ar putea fi reluată la 1 septembrie