Reforma de care depinde cererea de plată numărul 3 din PNRR
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că, până la sfârşitul lunii octombrie, Comisia Europeană vrea să închidă negocierile cu România privind cererea de plată numărul 3 pentru fondurile europene alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Țara noastră mai are o singură reformă de îndeplinit: pensiile speciale.
Termenul pentru depunerea cererii de renegociere stabilit inițial, prevedea ca dată limită ziua de 31 august.
„Cu cât depunem mai repede, cu atât se ia în analiză cererea de plată numărul 3. Sunt foarte multe state, cred că 60% dintre ele, care nu au depus nici cererea de plată numărul 2”, a declarat, vineri, premierul.
Ciolacu spune că este convins că „renegocierea” va fi depusă mai devreme.
„Noi, la cererea de plată nr. 3 mai avem o singură reformă de îndeplinit, respectiv pensiile speciale. Sunt ferm convins că în maxim o săptămână se vor termina şi aceste negocieri”, a declarat premierul.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a anunțat, vineri, că România a primit aviz pozitiv din partea Comitetului Economic şi Financiar (EFC) pentru cererea de plată numărul II din PNRR, urmând ca banii să intre în țară până la finele lunii.