Refugiați la malul mării

Mulți ucraineni pe litoralul românesc! De când Vladimir Putin a declanșat, după cum spune, operațiunea militară specială în Ucraina și oamenii au fost scoși din rosturile lor, a luat-o care încotro a văzut cu ochii. Conform datelor oficiale, în jur de șapte milioane de ucraineni au plecat din țară și au statut de refugiați.

În jur de 4500 dintre ei au ajuns și pe litoralul românesc. Nu știu câți, dar destui sunt și la Mamaia. Au aici asigurate de Statul român cazare și trei mese pe zi. Unii muncesc, copiii au făcut lecții online, viața merge înainte și, cei mai mulți așteaptă să se întoarcă acasă. M-am intersectat zilele astea cu câteva familii tinere, cu copii de școală primară sau grădiniță.

Și bărbații sunt prezenți aici, la Mamaia. Nu știu dacă au plecat înainte ca președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski să introducă legea marțială, nu știu dacă sunt dintre rakeții cu bani și cu putere care au mituit vameșii ca să poată să plece, nu știu dacă au mașini șmechere și de fițe, nu știu dacă sunt, de regulă, aroganți, periculoși, mitocani.

Ce știu e ce se vede, așa, la prima vedere. Că sunt, adică, politicoși. Și populari. Și civilizați. Spun, în limba română, bună ziua, la revedere, mulțumesc. Salută primii, pe toți cei cu care se intersectează. Niciodată nu iau șezlonguri de la băieții ăia cu tarlalele întinse pe plaja extinsă. Au cearșafuri albe de la hotel, pe care le întind direct pe nisip. Din ce-mi dau seama, au un singur telefon în familie. N

06:28 • ECONOMIE

„Contraofensiva gazelor”. Ucraina face pași hotărâți spre independența energetică

13:45 • POLITICĂ

Reuniunea de închidere. Câte proiecte a finanţat Programul România-Ucraina 2014-2020 şi care este valoarea lor

u aruncă nimic pe jos din ce au prin sacoșă. Nu vorbesc tare, ca unii români de-ai noștri, nu beau pe malul mării, nu se bagă în seamă singuri. Și nu stau pe malul mării prea mult. Par că se grăbesc. Și nu, limba ucraineană nu e aceeași cu limba rusă. Cum ar veni, seamănă, dar nu răsare.

Câteodată, vreunul dintre ei sună pe cineva. Toți ceilalți se strâng ciorchine pe lângă cel care vorbește la telefon. Nu știu ce vești primesc, dar chipurile lor, cel mai adesea blonde, cu ochi albaștri, se închid. Dezbat între ei ce dezbat, apoi încheie subiectul.

Despre capii lumii, ai țării lor, ai țării invadatoare, alții, nu vreau să mă pronunț în niciun el. Dar oamenii de pe plaja din Mamaia sunt unii la fel ca noi. Cu griji, cu probleme, cu necazuri, cu neajunsuri. Și, în plus, cu statut de refugiați.

M-am întrebat ce-aș face eu, cum m-aș purta, în ce fel aș interacționa cu alții, dacă ar trebui să plec, pe fugă, din cauza războiului din casa mea, din orașul meu, din țara mea. Aș reuși, oare, să fiu la fel de demnă ca ucrainenii de pe malul Mării Negre de la Mamaia?