„Regele cocainei” a fost arestat în Ucraina
Un cunoscut traficant bulgar de droguri, supranumit „Brendo”, urmărit din 2018, inclusiv de România, şi vizat de o „notificare roşie” a Interpol, a fost arestat în Ucraina, au anunţat vineri autorităţile din ţara sa care doresc să îl extrădeze.
În 2017, Curtea de Apel București l-a condamnat în lipsă la 10 ani și ase luni de închisoare pentru trafic de droguri. În 2012 adusese în țară 51 de kilograme de cocaină.
Evelin Banev, zis „Brendo”, 56 de ani, a fost reţinut la 7 septembrie „în regiunea Kiev”, a indicat Parchetul din Sofia într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Bulgaria pregătește o cerere de extrădarea acestuia.
În locuinţa sa au fost descoperite un laborator de droguri şi plante de canabis, potrivit presei bulgare, care a difuzat o înregistrare video primită de la poliţia naţională ucraineană arătând arestarea lui într-un parking.
În 2013, fostul luptător a fost condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru participarea la o reţea de spălare a banilor. Pedeapsa i-a fost în cele din urmă redusă la şase ani de către Curtea Supremă în 2018.
Gruparea sa infracţională acţiona în Marea Britanie, Statele Unite, Elveţia şi Austria, au menţionat Parchetul.
Pe de altă parte, „Brendo” a fost condamnat, în 2017, la 20 de ani de închisoare în Italia, unde a fost găsit vinovat de importul a 40 de tone de cocaină din America Latină în numele temutei mafii calabreze, ‘Ndrangheta, între 2004 şi 2007.
El era căutat şi de România, unde a fost condamnat definitiv, în 2017, la 10 ani şi 6 luni închisoare, pentru că a introdus în aprilie 2012 pe teritoriul României peste 51 kg de cocaină.
Dar nu şi-a ispăşit niciodată pedeapsa, profitând de o punere în libertate, în aşteptarea unei hotărâri a instanţei din Bulgaria, pentru a dispărea.
Într-una din cele mai marcante răpiri din istoria bulgară recentă, fiica lui, pe atunci în vârstă de 10 ani, a fost răpită în martie 2013 din faţa locuinţei, într-un cartier de lux din Sofia. Ea a fost eliberată 47 de zile mai târziu după plata unei răscumpărări de 500.000 de euro, potrivit presei.