Regimul lui Kim Jong-un crede că vecinii le-au trimis virus cu baloanele
Dacă în bună parte din lume se vorbește acum destul de puțin despre cazurile de Covid, în Coreea de Nord, unde este, potrivit agenției de știri de stat KCNA, boom de astfel de cazuri, subiectul e la ordinea zilei.
Nu se dezbate atât pentru a transmite reguli sau interdicții, cât pentru a găsi vinovați pentru atâtea infectări. Căci, regimul nord-coreean, al cărui lider este Kim Jong-un, crede că răspândirea virusului și creșterea numărului de persoane infectate cu Covid au o singură explicație: vecinii din Coreea de sud au trimis nenorocirea aici.
Cum? Prin baloane și alte obiecte zburătoare. Oficialitățile nord coreene cred că populația lor s-a îmbolnăvit pe măsură ce obiectele străine, în principal, baloane, au intrat în țară și poporul a luat contact cu ele.
Deși baloanele au fost trimise de activiștii nord-coreeni pentru drepturile omului (fugiți la vecini), ca semn de protest împotriva regimului, ele sunt, și au fost, în opinia conducerii din Coreea de Nord, aducătoare de virus și, implicit, de toate stările pe care el le dă.
Toată chestiunea ar fi făcută din răutate, căci, doi ani, aici n-a fost niciun caz de Covid și acum e explozie. SarsCov2 a intrat în țară adus de – și cu – baloanele din vecini. Desigur, răspunsul Coreei de Sud nu a întârziat să apară. Guvernul de la Seul a precizat că nu are nicio legătură cu așa ceva.
Chiar dacă au zburat baloane, virusul, conform epidemiologilor, nu se transmite astfel. Activiștii au spus că baloanele, lansate din regiunea de vest Gimpo, la nord de Seul, conțineau ajutor umanitar pentru pandemie, precum și mesaje critice împotriva regimului.