Regina Margrethe a Danemarcei și Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, testați pozitiv cu Covid-19
Regina Margrethe a II-a Danemarcei a fost testată pozitiv pentru coronavirus, dar prezintă doar simptome ușoare, a anunţat Curtea regală într-un comunicat. Tot miercuri, Casa Regală a transmis că Regele Spaniei Felipe al VI-lea a fost testat pozitiv,
Regina Margrethe a II-a, în vârstă de 81 de ani, s-a vaccinat cu o doză booster încă din noiembrie anul trecut, dar marți a fost testată pozitiv.
În aceste condiții, suverana daneză și-a anulat vacanța de iarnă planificată în Norvegia, care urma să înceapă miercuri, și se află în izolare la Palatul Amalienborg din Copenhaga.
Și regele Spaniei Felipe al VI-lea, în vârstă de 54 de ani, a fost testat pozitiv, a anunțat Casa Regală, miercuri, transmit agențiile de presă.
Potrivit comunicatului oficial, regele ”a fost găsit pozitiv cu Covid-19 la testul efectut miercuri de dimineață, după ce în cursul nopții a prezentat simptome ușoare”.
În comunicat se mai precizează că starea generală a regelui ”este bună și își va continua activitatea instituțională de la reședința sa”.
De asemenea, se mai transmite că soția și fiica sa, regina Letizia și infanta Sofia, nu prezintă simptome.
Felipe al VI-lea a făcut prima doză de vaccin în mai 2021. Chestionată de AFP asupra acestui subiect, Casa Regală nu a precizat dacă regele a primit celelalte două doze suplimentare de vaccin anti-COVID-19, relatează Agerpres.