Regizorul Emir Kusturica: Ștergerea rușilor și sârbilor de pe fața pământului – acesta este scopul final

Publicat: 13 mai 2022, 22:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Regizorul Emir Kusturica: Ștergerea rușilor și sârbilor de pe fața pământului - acesta este scopul final

Regizorul sârb Emir Kusturica acuză țările Occidentului că ar avea dorința de a-i distruge pe ruși și pe sârbi.

Într-un dialog cu jurnaliștii de la Izvestia, el a declarat că actuala criză ucraineană este continuarea scenariului antirusesc creat de Statele Unite și de Europa cu mulți ani în urmă, relatează agenția Rambler.ru.

Am crescut într-o lume în care mereu erau războaie… Ștergerea rușilor și sârbilor de pe fața pământului – acesta este scopul final al Occidentului… Este vorba nu de anularea unei culturi ca atare, ci de anularea unui întreg popor. Rusia trebuie să fie pregătită pentru așa ceva și să ia măsuri pe viitor pentru a se apăra pe sine. Acum se reconstruiește lumea unipolară”, a spus regizorul.

Kusturica a amintit, de asemenea, de politica Occidentului ”de menținere a păcii”, care a adus moarte și distrugeri în Afganistan, Vietnam, Irak, Libia, Siria și în multe alte state.

Regizorul a amintit și de planurile SUA și ale Marii Britanii de a șterge de pe fața pământului Uniunea Sovietică după cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceste intenții nu au avut sorți de izbândă, dar, în tot acest timp, în relațiile dintre Occidentul și Rusia nu s-a schimbat nimic.