Remus Pricopie: „Sper să nu ajungem în situația în care Președintele României va fi ocupat cu negocieri cu ființe sau cu decriptarea informației din H2O”

Publicat: 16 ian. 2025, 14:34, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ALEGERI , ? cititori
Remus Pricopie: „Sper să nu ajungem în situația în care Președintele României va fi ocupat cu negocieri cu ființe <non-umane> sau cu decriptarea informației din H2O”
Foto: Facebook

Rectorul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a publicat o postare pe Facebook în care propune modificarea Legii nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României. El atrage atenţia asupra necesităţii unor schimbări care să protejeze funcţia prezidenţială de influenţe externe, dar şi de eventuale probleme de natură medicală ale candidaţilor.

Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României ar trebui modificată, pe mai multe direcții, înainte de adoptarea, prin H.G., a calendarului alegerilor prezidențiale din 2025. Pe lângă elementele de război hibrid, publicitate electorală și finanțare, legea ar trebui să dea dreptul Biroului Electoral Central și/sau Curții Constituționale a României să solicite, în anumite situații, un control medical de specialitate pentru unul sau mai mulți candidați, înainte de validarea candidaturii”, a scris Remus Pricopie.

Rectorul SNSPA subliniază că legislația actuală prevede controale medicale anuale doar pentru președintele în funcție, fără a impune însă cerințe similare pentru candidați.

Menționez că legislația cere control medical anual pentru Președintele României, în funcție, dar nu solicită același lucru candidaților”, a explicat acesta.

Pricopie avertizează asupra pericolelor pe care le-ar putea aduce o eventuală neglijență în procesul de selecție a candidaților pentru funcția prezidențială.

Sper însă să nu ajungem în situația în care Președintele României va fi ocupat cu negocieri cu ființe non-umane sau cu decriptarea informației din H2O, lăsând, între timp, țara pe mâna experților de la Răsărit”, a precizat el, cu trimitere la declarațiile făcute de Călin Georgescu, în interviurile date.